Potrivit acestuia, România este pe ultimul loc în Europa la sosirile de turiști străini, cu 2,4 milioane de turiști în 2024, față de 13 milioane în Bulgaria. „Niciun Guvern nu înțelege că turismul poate aduce bani mulți la buget. Vede turismul ca pe un lucru superficial și neimportant”, precizează ANAT.

„Vrem o Autoritate Națională de Turism care să aibă autonomie, buget propriu și reprezentare la nivel înalt, pentru a putea implementa strategii coerente, pe termen lung”, a declarat Alin Burcea, președintele ANAT.

Turismul poate face minuni la buget

Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și coordonatorul Comisiei de Incoming, a afirmat că Autoritatea Națională de Turism ar trebui să aibă ca obiectiv creșterea veniturilor din turism până la 10% din PIB.

Acesta a explicat că strategia ar trebui să se axeze pe două direcții principale: sprijinirea turismului intern, prin stimularea consumului vacanțelor în România cu ajutorul voucherelor de vacanță, și atragerea turiștilor străini, cu un obiectiv de 10 milioane de vizitatori anual. De asemenea, Voican a subliniat că este necesară implementarea unui OMD național (Organizație de Management al Destinației) cu un buget de promovare de cel puțin 30 de milioane de euro.

„Autoritatea Națională de Turism are misiunea să ridice veniturile din turism la 10% din PIB, cu două direcții clare: să susțină turismul intern stimulând consumul vacanțelor românilor în țară, prin mecanisme precum voucherele de vacanță și să atragă turiști străini.

Ținta fiind de 10 milioane de turiști străini anual. Trebuie implementat un OMD național cu un buget de promovare de minim 30 de milioane de euro”, a declarat, la rândul său, Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și coordonatorul Comisiei de Incoming a ANAT.

De ce este nevoie urgentă de o Autoritate Națională pentru Turism

Turismul contribuie esențial la PIB și are un potențial enorm de creștere, dar nu poate fi valorificat eficient fără o instituție specializată, cu autonomie reală. După industria auto și sectorul financiar, turismul este oficial cel mai mare angajator. Pe orizontală susține dezvoltarea mai multor industrii (transport, agricultură, servicii) și este un activator de afaceri, un motor real de dezvoltare a economiei.

Tema Organizațiilor de Managament al Turismului (OMD) este tratată superficial. Nu există OMD nici la nivel național, dar nici la București.

România nu are o strategie națională de turism coerentă, aplicabilă și susținută pe termen lung, tocmai din cauza lipsei unei structuri dedicate, stabile și eficiente.

Parteneriatele public-private au de pierdut

Industria turismului este puternic fragmentată și lipsită de sprijin direct, iar parteneriatele public-privat suferă din cauza lipsei unui interlocutor guvernamental puternic și dedicat.

În alte țări europene, turismul este tratat ca prioritate națională, având ministere sau autorități proprii, care implementează politici clare de atragere a turiștilor și investițiilor.

În România, schimbările frecvente de structură administrativă și bugetară din ultimii ani au blocat proiecte majore, campanii de promovare și participări internaționale.

ANAT consideră că o Autoritate Națională de Turism ar trebui să fie ordonator principal de credite, cu buget propriu clar alocat.