„Creșterea economiei românești și rezultatele financiare bune înregistrate de compania noastră ne încurajează să continuăm investițiile și să căutăm noi oportunități. În prezent, suntem în proces de construcție a 170.000 de metri pătrați, dintre care 45.000 de metri pătrați (suprafață totală închiriabilă) pentru centre comerciale și 37.000 de metri pătrați de spații birouri. De asemenea, pregătim și lansarea proiectului rezidențial AFI City, toate acestea fiind derulate în paralel cu consolidarea AFI Cotroceni și AFI Ploiești, prin extinderea și îmbunătățirea mixului de chiriași”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe România. 

Lucrările de construcție pentru AFI Brașov, cel de-al treilea centru comercial al AFI Europe România, au avansat, iar rata de pre-închiriere a atins 80%, potrivit companiei. Mallul va oferi o suprafață totală închiriabilă de 45.000 mp la care se adaugă două turnuri de birouri, pe o suprafață de 25.000 mp. Valoarea totală estimată a investiției pentru centrul comercial și prima clădire de birouri este de peste 120 milioane de euro. 

Pe segmentul de birouri, lucrările pentru AFI Tech Park sunt avansate, în prezent fiind turnat etajul patru din prima clădire, prima fază a proiectului având o suprafață de 22.000 metri pătrați și urmând să fie livrată în trimestrul al doilea din 2018. 

Cele cinci clădiri din complexul AFI Park, care flanchează mallul din Cotroceni al israelienilor, nu vor mai fi scoase la vânzare în viitorul apropiat. Decizia companiei vine după ce fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, s-au retras din tranzacţia de achiziţie a complexului pentru suma de 164 mil. euro. AFI Europe preconizează că imobilele îi vor aduce un venit anual de 13 mil. euro.

Compania a întregistrat în primul semestru un venit operaţional net de aproape 25 mil. euro, în creştere cu 11,5% faţă de perioada similară a anului trecut. 

Extinderea agresivă din România este surprinzătoare în contextul în care grupul din care face parte compania, Africa Israel,  are datorii de sute de milioane de euro. Această povară a determinat investitorii în companie să încerce atragerea unei infuzii de capital. Printre companiile interesate de achiziţia Africa Israel se regăsesc Globalworth, grupul israelian Brosch Funds, Patron Capital şi Lone Star.

Te-ar putea interesa și: