Unul din 2 români din mediul urban ar vrea să fie antreprenor, potrivit studiului realizat de iVOX în 2019. Același studiu arată că 70% dintre români văd antreprenoriatul ca motorul creșterii economice pentru țara noastră. Dintre românii salariați, mai mult de jumătate (50,6%) ar vrea să devină antreprenori. 34% dintre angajați se gândesc să își deschidă în țară propria afacere.

Tendința este chiar mai puternică în rândul tinerilor – Aproape 45% dintre studenţii români îşi doresc ca după ce fina­lizează studiile să pornească o afacere, arată un studiu efectuat în cadrul unui proiect de integrare a stu­denţilor pe piaţa muncii.

Statisticile vorbesc despre dorința românilor de a deschide o afacere și deveni antreprenori. Însă, de la dorință și până la realitate este uneori o cale lungă. Distanța dintre cele două părți este uneori și mai mare pentru tineri, aflați la început de drum și cu multe întrebări.

Tinerii sub 23 de ani care conduc afaceri profitabile ne spun cum este antreprenoriatul la această vârstă

Alin Obaciu este la 20 de ani co-fondatorul Think AR, business-ul care realizează prin intermediul Realității Augmentate conținut pentru brandurile care vor să se diferențieze și să se conecteze mai bine cu audiența lor. Afacerea condusă de Alin a generat în primele 5 luni de activitate încasări de peste 14.000 de lei.

„Pentru un antreprenor sub 25 de ani, un dezavantaj este câștigarea încrederii din partea primilor potențiali clienți. Un avantaj ar fi numărul de uși care ți se deschid. Este mult mai ușor să ajungi la oameni de la care poți învață și care vor să te ajute cu câte un sfat pentru dezvoltarea afacerii tale la vârstă aceasta.
Reacția oamenilor care testează aplicațiile noastre mă motivează să continui să construiesc experiențe inovative chiar și în momentele mai grele”, ne dezvăluie Alin.

Iulia Petrescu are 23 de ani și este co-fondatoarea Ez Stick, afacerea al cărei produs este un accesoriu care iți permite să lipești telefonul temporar de orice suprafață, oriunde te-ai afla. Afacerea a fost fondată în iulie 2019 și a câștigat deja peste 150 de clienți și business-uri care le-au cumpărat produsele.

„Ca antreprenor sub 25 de ani, ești pus în situația de a învață de tânăr cum să devii cât mai adaptabil în situații stresante, și trebuie să fi dispus să înveți lucruri noi continuu. Toate acestea duc la o maturizare mai rapidă, și au rol important în dezvoltarea personală a fiecăruia. Un dezavantaj ar fi lipsa de credibilitate în societate a unui antreprenor tânăr. Am fost des în situația în care am fost privită cu scepticism că aș avea abilitatea să conduc o firmă la o vârstă așa fragedă.”

Visul și viziunea noii generații de antreprenori – plus de valoare în comunitate, prin antreprenoriat

„Visul meu este să aduc un plus valoare societății noastre într-un fel sau altul prin businessurile pe care le voi conduce. Aș putea oricând să mă angajez, dar ar fi the easy way out. Visul meu este să aduc un plus valoare societății noastre într-un fel sau altul prin businessurile pe care le voi conduce.”, ne spune Iulia, co-fondatoarea Ez Stick.

Fustițe cu Luminițe este business-ul creat de Oana Corcodel și Ana Pitic. Afacerea lor realizează fustițe handmade unice, pentru cei care vor să aleagă o piesă vestimentară cu personalitate și care pot aduce pe oricine în lumina reflectoarelor. Ana și Oană au fost alături de business-ul lor și la emisiunea „Imperiul Leilor”, obținând o finanțare de 45.000 de mii de euro de la investitori. Afacerea lor a avut până acum mai mult de 45 de clienți și încasări de peste 1.500 de euro.

„Fustițele cu luminițe sunt despre fetițe, adolescente și femei, despre îndrăzneala pe care o avem fiecare dintre noi în inimă, despre dorința de a ne exprima și de a le capta privirile celor din jur. Despre a lăsa reacții de WOW! în urma noastră.”

„Când am început Fustițe Cu Luminițe vara trecută, nu m-aș fi gândit vreodată că o să ajungem aici. E un proiect în care am pus mult suflet și la care muncim enorm de atâta timp, iar participarea la Imperiul Leilor a fost un pas extrem de important pentru noi. La EA – The Entrepreneurship Academy am învățat cum să pitchuim astfel încât să îi convingem pe cei din fața noastră să creadă în ideea noastră la fel de mult că noi!”

Facultatea din România unde studenții devin antreprenori cu viziune încă din primul an

România se poziționează ca un model în domeniul de business, țara noastră având singura facultate de antreprenoriat din Sud Estul Europei. Alin, Iulia, Ana și Oana sunt studenți ai EA – The Entrepreneurship Academy, unde misiunea principală a facultății este să creeze antreprenorii curajoși și creativi, care își aduc ideile la viață chiar din timpul facultății. Reușește să facă asta implementând un model educațional testat cu succes de 20 de ani în Finlanda, Olanda și în peste alte 20 de țări, în care provocările constante îi motivează pe studenți, dar care oferă și o rețea vastă de experți, comunitate de tineri cu pasiune și un sistem educațional bazat pe rezultate.

Pe lângă obiectivele individuale de învățare (academice), studenții au și obiective financiare și de dezvoltare pe care și le setează în echipă, în sesiunile de team coaching. Astfel, cei 4 ani de studiu sunt structurați pe două direcții: partea standard a unui program de licenţă în administrarea afacerilor care cuprinde cursuri de Economie, Finanțe, Contabilitate, Management, Strategie, Marketing, Vânzări, predate de către antreprenori, specialişti şi oameni de afaceri și partea aplicată, unde teoria este pusă în practică efectiv, prin crearea de business-uri reale, care vor fi administrate de către studenţii EA – The Entrepreneurship Academy.

Antreprenori sub 25 către generațiile următoare

Ce vor să transmită studenții antreprenori pentru generațiile următoare, care nu știu sigur dacă vor să își asume riscurile antreprenoriatului?

„Să construiască întotdeauna în jurul pasiunilor, pentru că doar așa vor putea da randament maxim chiar și în perioadele mai dificile”, ne spune Alin din experiența sa.

„Cu cât greșești mai mult și ai mai business-uri nereușite, cu atât acumulezi mai multă informație, care îți crește șansele că următorul business chiar să meargă. Oricât de cliesic ar suna, nu renunțați și continuați să munciți!”, ne spune cu mândrie Iulia din experiență ei.

Mai multe despre EA – The Entrepreneurship Academy puteti afla pe site-ul facultatii si pe retelele sociale (YouTube, Instagram, Facebook).

Despre EA – The Entrepreneurship Academy

EA – The Entrepreneurship Academy este singura facultate de antreprenoriat din Europa de Sud și de Est. Procesul de învățare EA – The Entrepreneurship Academy este orientat către studenţi şi către atingerea unor obiective academice, profesionale, personale şi financiare clare şi realizabile, fiind structurat sub forma unui program de licenţă cu o durată de 4 ani.

Facultatea este acreditată în Olanda, de către instituţia NVAO (echivalentul ARACIS din România), respectând sistemul de credite Bologna. Toţi studenţii (teampreneurs) primesc la finalizarea studiilor diplomă de licenţă în Administrarea Afacerilor, cu specializare Antreprenoriat, oferită de către Team Academy Olanda şi poate fi echivalată în România la CNRED, conform Ministerului Educaţiei.

Cei 4 ani de studiu sunt structurați pe două direcții: partea standard a unui program de licenţă în administrarea afacerilor care cuprinde cursuri de Economie, Finanțe, Contabilitate, Management, Strategie, Marketing, Vânzări, predate de către antreprenori, specialişti şi oameni de afaceri și partea aplicată, unde teoria este pusă în practică efectiv, prin crearea de business-uri reale, care vor fi administrate de către studenţii EA – The Entrepreneurship Academy.