Încet, dar sigur, telefonul mobil îşi cåştigă rolul de canal principal de marketing şi publicitate, nu numai la nivel internaţional, ci şi în Romånia.

Piaţa romånească descoperă serviciile de mobile marketing, în timp ce companiile din SUA, de exemplu, fac deja calcule cåt vor economisi investind mai mult în promovarea prin new media în detrimentul canalelor de marketing tradiţionale. Eric Holmen, preşedinte al SmartReply şi membru în Mobile Marketing Association, notează, citånd un studiu TNS Media Intelligence, că cele mai mari lanţuri de retail din SUA şi-au redus bugetele pentru publicitate TV cu 34%, „însă analiştii omit să menţioneze că, în schimb, piaţa de mobile advertising (din America – n.r.) va atinge, pentru prima dată, în acest an, un miliard de dolari, iar în 2013, previziunile arată un avans pånă la valoarea de 7,5 miliarde“.

Păstrånd proporţiile şi cu menţiunea că în Romånia acest segment se află la început, „valoarea pieţei de mobile advertising s-ar putea dubla de la an la an“, afirmă Stephanie Jackson, senior director Online and Internet Services la Vodafone Romånia.

Oana Comănescu, Content&Multimedia Division Manager la Orange Romånia, spune că „pe piaţă activează mai multe companii care oferă servicii de tip business to business, prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă, în vederea desfăşurării unor acţiuni de mobile marketing, derulate de companii din Romånia, cu respectarea condiţiilor legale“.

Potrivit managerului de la Orange, cele mai utilizate sunt campaniile prin mesaje scrise, adresate utilizatorilor care şi-au dat acordul să primească mesaje promoţionale.

„Mesajele trimise se referă la diverse promoţii, produse şi servicii noi sau loterii publicitare organizate în scopul creşterii vånzărilor. Companiile care utilizează aceste modalităţi sunt mai ales din domeniul FMCG, bănci, asigurări şi presă“.

Telefonul mobil va înlocui cheile şi portofelul

Evident că operatorii de telefonie mobilă nu puteau lipsi de pe acest segment, în care se implică direct, cel mai recent exemplu fiind lansarea de către Vodafone a platformei AdPlus. Ba mai mult, telefonul mobil va deveni unul din principalele, dacă nu cel mai important, instrumente de marketing.

„Cele trei obiecte fără de care nu mai plecăm de acasă în ziua de astăzi sunt cheile, portofelul şi telefonul mobil“, spune Marco Kind, director de marketing la Vodafone. „În viitor, vom pleca de acasă doar cu telefonul mobil, care va fi şi portofel şi cheie, aşa că acesta e departe de a-şi fi atins potenţialul din punctul de vedere al marketingului“, adaugă Kind, care subliniază că unul din principalele atuuri ale operatorilor mobili în competiţia pe piaţa de mobile marketing şi advertising este faptul că aceştia au o bază largă de clienţi care poate fi structurată şi clasificată în funcţie de diferite criterii de interes pentru advertiseri.

Publicitatea online este, încă, un segment mai important

Potrivit managerului Online and Internet Services de la Vodafone, Stephanie Jackson, operatorul a investit „cåteva sute de mii de euro“ în dezvoltarea platformei AdPlus, care vor fi recuperate în cel mult doi ani, iar pe termen lung, Vodafone Romånia îşi propune adjudecarea a 3% din totalul pieţei de publicitate din Romånia, estimată în acest an aproape de valoarea de 600 de milioane de euro.

Miza este, aşadar, destul de ridicată, iar replica din partea concurenţei nu se va lăsa mult aşteptată. „Orange pregăteşte pentru anul viitor lansarea unor noi tipuri de servicii de publicitate pe mobil“, spune Oana Comănescu.

Deocamdată însă, businessul se află la început pe piaţa autohtonă. Mugur Pătraşcu, directorul general al agenţiei de publicitate interactivă iLeo estimează că anul trecut piaţa de mobile advertising romånească s-a ridicat la un milion de euro, iar anul acesta, deoarece perioada sărbătorilor va fi afectată de criză, piaţa probabil nu va depăşi 1,2 milioane de euro. „Pe termen ceva mai lung, în aproximativ cinci ani, mobile advertisingul autohton poate ajunge la 1% din piaţa romånească de publicitate“, apreciază Pătraşcu.

Totuşi, în opinia acestuia, publicitatea online va rămåne o piaţă mai mare, cel puţin atåta timp cåt telefoanele mobile inteligente, cu ecran mare şi conexiuni rapide la internet nu vor deveni mass-market.

„Mobile marketingul are avantajul că e foarte targetat, dar deocamdată este folosit mai mult pentru awareness, pe cånd online-ul are şi suport pentru conţinut“, apreciază acesta.

139-23633-22_stefaniejackson_cc_51.jpg«Am cheltuit cåteva sute de mii de euro în dezvoltarea platformei AdPlus, bani care vor fi recuperaţi în cel mult doi ani.»
Stephanie Jackson, senior director Online and Internet Services la Vodafone Romånia

3% din piaţa totală de publicitate îşi propune Vodafone să atingă pe termen lung