‘Datele exacte privind influenţele unor domenii din economie asupra acestui rezultat al PIB le vom avea abia în 6 decembrie. Sunt milioane şi milioane de calcule, de experţi care lucrează cu zeci de calculatoare din toată Europa. De fapt, acum datele PIB se transmit în aceeaşi zi în toată Uniunea Europeană. La această oră, când vorbim noi, ne mai lipseşte un tablou, cel pe Uniunea Europeană, care va veni de la Biroul European de Statistică, de la Eurostat, abia în cursul după amiezii. Atunci ştim mai bine cum stăm. Cred că, comparativ, în acest tablou, nu stăm rău. Stăm rău analitic, când analizăm noi faţă de noi’, a spus Vasilescu.

Potrivit acestuia sunt trei minusuri înregistrate, la datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

‘Aceste trei minusuri, pentru că sunt trei minusuri înregistrate în lanţul PIB, pe orizontală în trimestrul trei faţă de trimestrul doi, avem un prim minus, care este 0,5%. Pe verticală, trimestrul trei din 2012 faţă de trimestrul trei din 2011, serie brută, minus 0,6%, şi serie ajustată sezonier minus 0,8%. Iată că avem trei cifre de minus. Dacă privim mai departe vedem că PIB-ul cumulat T1 plus T2 plus T3 vedem două semne de plus, respectiv seria brută plus 0,2, seria ajustată plus 0,4%. Ne aşteptăm la o creştere un pic mai mare în trimestrul 4, ceea ce ar putea să ducă PIB-ul anului întreg undeva între plus 0,5% şi plus 1%’, a afirmat Vasilescu.

Fiind întrebat dacă se aşteaptă la o creştere a cererii agregate în trimestrul 4, acesta a spus că în T4 întotdeauna a fost un salt în acest domeniu, ‘mai ales pe partea de consum, pentru că în T4 sunt două sărbători ale românilor, Crăciunul şi Anul nou, şi extazul cumpărăturilor din trimestrul 4, toate astea au adus un plus de PIB’.

Produsul Intern Brut a scăzut în trimestrul al treilea din acest an, în termeni reali, cu 0,5% comparativ cu trimestrul anterior 2012 (date ajustate sezonier), conform primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2011, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere cu 0,6% pe seria brută şi cu 0,8% pe seria ajustată sezonier.

În primele nouă luni din 2012, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% pe serie brută şi cu 0,4% pe serie ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2011.
SURSA: Agerpres