Adio spectacole mărețe! Organizatorii Jocurilor Olimpice adoptă un program de criză

Adio spectacole mărețe! Organizatorii Jocurilor Olimpice adoptă un program de criză
Publicat de Iulian Luca la 10 iunie 2020, 21:13

Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor nu vor mai avea parte de spectacole grandioase, după cum anunță organizatorii, care sunt în continuare precauți în ceea ce privește pandemia de coronavirus. Deocamdată nu s-a stabilit exact în ce constă această „simplitate” în abordare, dar cu siguranță va însemna o reducere substanțială a costurilor.

Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în 2021 într-o formă simplificată, în contextul pandemiei de coronavirus, au anunţat miercuri organizatorii, citaţi de presa internaţională, conform Agerpres.

„Nu vom oferi spectacole măreţe, vom găzdui evenimentul într-o manieră modestă”, a declarat Toshiro Muto, directorul comitetului de organizare, într-o conferinţă de presă.

„În timp de criză, un comportament exagerat nu este de actualitate. Trebuie să prezentăm ceva acceptabil pentru oamenii care au sau au avut greutăţi din pricina crizei coronavirusului”, a adăugat Muto.

Potrivit acestuia, este încă prea devreme pentru a indica precis ce înseamnă această simplificare. „Avem însă 200 de idei pe care le elaborăm. Abordarea simplificată ar trebui de asemenea să antreneze o reducere semnificativă a costurilor”, a adăugat el.

Soarta Jocurilor Olimpice va fi stabilită în primăvara anului viitor

JO de la Tokyo, programate pentru vara acestui an, au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Un membru al comitetului de organizare japonez a declarat săptămâna trecută că o decizie referitoare la soarta competiţiei nu va fi luată înainte de primăvara lui 2021. Comitetul de organizare japonez, cu susţinerea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), va fi cel care va lua această decizie.

„Nu ne gândim să nu autorizăm desfăşurarea acestor Jocuri”, a declarat Yoshiro Mori, preşedintele comitetului de organizare.

Japonia ia în calcul simplificarea formatului Jocurilor din vara viitoare, în special prin reducerea numărului de spectatori şi a ceremoniilor de deschidere şi închidere, au indicat pe 4 iunie surse guvernamentale. Această decizie arată că Tokyo este dispus să dea dovadă de flexibilitate pentru a garanta că Jocurile au cele mai bune şanse de desfăşurare, a comentat agenţia Kyodo.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.