Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Actualitate

Adevărul despre pensii și salarii! Ministrul Muncii spune dacă mai sunt bani

Autor: | | -2 Comentarii | 36558 Vizualizari

Legea pensiilor va fi aprobată în Parlament săptămâna viitoare, după care va merge spre promulgare la preşedinte, a declarat, miercuri seară, la Digi 24, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.

Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi a respins categoric declaraţiile din spaţiul public, potrivit cărora nu ar mai fi bani de salarii sau de pensii, afirmând că "atunci când o ţară nu-şi va mai putea plăti pensionarii, mai bine încuiem ţara şi plecăm". "Săptămâna viitoare Legea pensiilor va fi introdusă în şedinţa de Birou Permanent pe ordinea de zi, să fie cerută pentru dezbatere pe ordinea de zi mai în faţă şi aprobată de Parlament. După cum am demonstrat de când am venit la guvernare, îmi aduc aminte că nu a contat că a fost sâmbătă, duminică sau chiar am venit şi din vacanţă parlamentară atunci când am avut de implementat ceva. Cu siguranţă, se va transforma în lege, va fi votată şi va înaintată către promulgare la domnul preşedinte. Se va întâmpla exact ce am promis în Programul de Guvernare, cu majorarea punctului de pensie, la 1.265 de lei în anul 2019", a spus Budăi.

Acesta a menţionat, totodată, că neaplicarea punctului de pensie de la 1 iulie 2019, ci de la 1 septembrie 2019, a fost determinată de apariţia unei iniţiative legislative care nu fost "prinsă" în Programul de Guvernare. "Noi am promis că majorarea punctului de pensie va fi la de la 1 iulie 2019. De ce nu va mai fi de la 1 iulie 2019, ci de la 1 septembrie 2019? Pentru că a apărut o iniţiativă legislativă în Parlament care nu a fost prinsă în Programul de Guvernare, deci nici în calculul impactului bugetar şi al evoluţiei produsului intern brut şi al creşterii economice, şi anume acea lege cu recalcularea punctajului la grupele 1 şi 2 de muncă. Acea lege a intrat în aplicare la 1 octombrie 2018, iar noi ca un Guvern responsabil nu aveam decât să o punem în aplicare. Atunci această lege creează impact bugetar care nu a fost prevăzut iniţial în Programul de Guvernare, dar pe care noi îl vom gestiona ca atare şi vom acorda pensionarilor, indiferent de data la care aplică această creştere, şi anume oricând vor fi recalculate pensiile în perioada 1 octombrie 2018 - 1 octombrie 2019. Practic, pensionarul va primi banii calculaţi cu 1 octombrie 2018, deci va primi diferenţele de bani tot ca şi cum ar fi intrat totul în aplicare de la 1 octombrie 2018", a explicat ministrul Muncii.

Potrivit oficialului, impactul bugetar al acestor creşteri va fi, pe lângă 68 de miliarde de lei în anul 2018, alte 8,45 de miliarde de lei în 2019. De asemenea, Marius Budăi a ţinut să menţioneze că pensionarii din România nu merită un tratament emoţional, determinat de declaraţiile din spaţiul public, în care se vorbeşte despre faptul că nu mai sunt bani de pensii sau salarii.

 

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.