Limbajul autorităților americane privind vaccinarea cu a treia doză nu a fost întotdeauna clar, oferind îndrumări limitate cu privire la cei care pot primi aceste boostere. Dacă ați primit a doua doză de vaccin Pfizer sau Moderna în urmă cu cel puțin șase luni și aveți 65 de ani sau mai mult, sunteți eligibil, scrie San Diego Union Tribune.

Dacă sunteți mai tânăr și ați primit ultima doză cu cel puțin șase luni în urmă, sunteți eligibil. De asemenea, dacă aveți afecțiuni care vă expun unui risc mai mare de COVID-19 sau dacă locuiți sau lucrați într-un mediu în care riscați să vă infectați. Este vorba mai ales de cei din închisori sau cei din adăposturile pentru persoane fără adăpost, lucrătorii din domeniul sănătății și cei cu boli hepatice, diabet și alte afecțiuni grave.

De ce există o diferență între vaccinuri

Datele unui studiu realizat recent arată că a treia doză de vaccin de la Pfizer reface protecția imunitară la cotele cele mai înalte, imediat după cea de-a doua doză. Astfel, a treia doză are o eficiență de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, comparativ cu persoanele vaccinate cu doar două doze. La vaccinul Moderna, acesta crește de 17 ori numărul de anticorpi împotriva variantei Delta, conform unei analize a CDC.

În cazul persoanelor vaccinate cu schema completă (două doze), vaccinul Pfizer a avut o „eficiență împotriva Sars-Cov-2” de 73% și de 90% împotriva formelor grave care au necesitat spitalizare.

Astfel, eficiența împotriva infecțiilor a scăzut de la 88% (în prima lună de la vaccinarea completă) la 47% după cinci luni. Împotriva variantei Delta, vaccinul Pfizer are o eficiență de 93% în prima lună, care scade la 53% după patru luni.

Ce conțin vaccinurile și cum „întăresc” imunitatea

Conținutul vaccinurilor pentru a treia doză nu diferă de vaccinurile originale. Serurile Pfizer și Moderna conțin o moleculă de ARN cu instrucțiuni genetice care învață corpul să recunoască și să atace suprafața coronavirusului.

În schimb, vaccinul Johnson & Johnson folosește un virus modificat al răcelii pentru a strecura aceleași instrucțiuni în interiorul celulelor, declanșând un răspuns imunitar.

Pfizer și Johnson & Johnson folosesc exact aceeași doză din vaccinul lor inițial ca booster, în timp ce Moderna folosește o jumătate de doză.

Se pot amesteca vaccinurile?

Există tot mai multe dovezi care sugerează că amestecarea și potrivirea vaccinurilor este sigură și eficientă. Un studiu al National Institutes of Health a arătat că nivelurile de anticorpi la persoanele care au primit prima dată serul Johnson & Johnson au crescut între 33 și 56 de ori dacă au primit un booster de la Pfizer sau Moderna.

Alte rapoarte, inclusiv un studiu din Marea Britanie, arată că amestecarea și potrivirea vaccinului AstraZeneca cu un vaccin ARN declanșează răspunsuri mai puternice decât două doze AstraZeneca.