Trei ani. Atât a investigat DIICOT-ul compania OMV Petrom. Compania a fost acuzată de evaziune fiscal. Ar fi evitat taxele datorate la stat și ar fi permis scurgerea a sute de milioane de lei prin contracte fictive către o companie off-shore din paradisul fiscal de pe Isle of Man, o insulă din Marea Irlandei. Procurorii au tărăgănat dosarul, iar în final au dat ordonanță de clasare.

DIICOT a refuzat să dea informații legate de stadiul dosarului, despre persoanele care au fost chemate la audieri și despre ce dificultăți au întâmpinat în instrumentarea dosarului.

Deși Fiscul spunea în 2016 că este vorba despre o evaziune fiscală, procurorii DIICOT spun acum că ”faptele sesizate reprezintă aspecte de natură fiscală fără a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”. Singura acuză de rămasă este aceea că Petrom a creat și interpus în mod artificial în relațiile cu diferiți experți companiile PEPL, CII Partners Malta și CII Group Marta, cu consecința ascunderii materiei impozabile referitoare la contribuțiile sociale, anunță gazetadecluj.ro.

În urmă cu câțiva ani, presa a semnalat modul în care soţia lui Mihai Răzvan Ungureanu, încasa 80.000 de euro anual de la OMV sub titulatura de “consultanţă medicală”. Doar din 2009 până în 2011, ”consultanța” Danielei Ungureanu a adus în conturile familiei un total de 255.000 de euro, perioadă în care soţul său a deţinut funcţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

“Datorită expertizei şi abilităţilor sale profesionale excelente, dr Daniela Ungureanu este membru al Consiliului de Administraţie al Petromed (100% subsidiară a Petrom). Petromed este compania care gestionează activitatea de medicina muncii a Petrom şi este furnizorul tuturor serviciilor medicale către Petrom”, precizau în luna martie 2012 reprezentanţii companiei.
Relația dintre familia Ungureanu cu OMV Petrom era mult mai veche decât reieșea din declarațiile de avere ale lui MRU, iar legătura a fost păstrată secretă de acesta, neapărând în multe dintre declarațiile de interese depuse de-a lungul vremii. Prima oară s-a aflat despre această situaţie în care Daniela Ungureanu, soţia şefului Serviciului de Informaţii Externe, figurează pe statele de plată ale unei firme străine care exploatează rezervele naturale ale României, la începutul anului 2012, când Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit prim-ministru de către Traian Băsescu.