De la începutul anului, a fost înregistrat un avans de 6,6%, iar subscrierile nete ale lunii au fost de 29,5 milioane de lei (6,4 milioane euro). 

'Activele nete ale celor 77 de fonduri deschise locale au staţionat în luna septembrie la nivelul de 23,1 miliarde lei (5 miliarde euro), în vreme ce creşterea în anul curent a rămas de 5,6%. Fondurile deschise locale au înregistrat în luna septembrie intrări nete de 4,7 milioane lei (1 milion euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (25,5 milioane lei), cele diversificate (5,6 milioane lei), cele de randament absolut (4,3 milioane lei) şi cele de acţiuni (3,7 milioane lei), în vreme ce s-au înregistrat răscumpărări nete la fondurile reunite sub categoria 'altele' (-20 milioane lei), cele cu capital garantat (-13,6 milioane lei) şi cele monetare (-0,7 milioane lei)', informează AAF. 

Activele nete exprimate în lei ale celor 99 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 0,7% comparativ cu luna august, până la nivelul de 2,94 miliarde lei (639,3 milioane euro), şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 13,1%. 

Fondurile deschise străine distribuite în România au o pondere de 11,3% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii şi au înregistrat în luna septembrie intrări nete de 22,3 milioane lei (4,85 milioane euro). 

În ceea ce priveşte activele nete ale celor 17 fonduri închise (cu excepţia SIF şi FP), acestea au crescut cu 4,9% în luna raportată, până la 566 milioane lei (123,1 milioane euro). Aceste fonduri au înregistrat intrări nete în luna septembrie de 2,5 milioane lei (0,5 milioane euro) şi au avut o creştere a activelor nete în acest an de 22%. 

AGERPRES