Acţiunile Armătura şi Retrasib, creşteri semnificative la BVB

Acţiunile Armătura şi Retrasib, creşteri semnificative la BVB
Publicat de Valentin Vioreanu la 22 iunie 2017, 19:12

Acţiunile Armătura, Retrasib şi UAMT se remarcau joi, la închiderea şedinţei de tranzacţionale, cu cele mai mari creşteri de pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, preţul acţiunilor companiei Armătura urca cu 14,94%, cele ale Retrasib cu 12,2%, iar ale UAMT cu 3,5%. De asemenea, cele mai mari scăderi erau la Electroargeş de -4,68%, STK Emergent de -4,44% şi Bermas de -3,2%. 

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor era de 36,2 milioane de lei (7,9 milioane euro). Tranzacţiile cu acţiuni s-au cifrat la 35,2 milioane de lei (7,64 milioane euro), iar cele cu certificate la 1,06 milioane lei (232.947 euro). 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 12 acţiuni, a consemnat o scădere de 0,45%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,44%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 0,81%. 

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o scădere de 0,52%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,49%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,57%. 

Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile BRD (7,97 milioane lei), Transgaz (5,99 milioane de lei), Romgaz (4,04 milioane de lei).

AGERPRES

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.