Acțiuni de control operativ la nivel național, pe întreg parcursul lunii decembrie

Acțiuni de control operativ la nivel național, pe întreg parcursul lunii decembrie
Publicat de Valentin Vioreanu la 29 noiembrie 2016, 13:52

Direcția Generală Antifraudă Fiscală va efectua în intervalul 30.11 – 04.12.2016 o acțiune operativă de control la nivel național. Este începutul unei serii de verificări ce se vor desfășura pe întreg parcursul lunii decembrie, ca urmare a intensificării anumitor activități economice specifice care prezintă riscuri în ceea ce privește manifestarea unor fenomene circumscrise fraudelor fiscale și vamale, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Inspectorii antifraudă vor urmări cu precădere fluxurile de bunuri provenite din achiziții intracomunitare sau din import, în vederea identificării riscurilor determinate de comportamentul fiscal al destinatarilor înscriși în documentele de transport, de proveniență și în documentele vamale.

Activitățile de monitorizare și de analiză de risc au fost deja demarate, urmând ca informațiile obținute să fie valorificate pe parcursul acestor acțiuni operative.

De asemenea, în programarea acțiunilor s-a ținut cont de constatările obținute în operațiunile ”Cristal” și ”Helios”. O atenție deosebită se va acorda centrelor comerciale și zonelor cu risc fiscal semnificativ în care s-au constatat cele mai multe abateri.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.