'Am ajuns la un acord politic la nivel ministerial. Recomandăm acum liderilor să confirme acest acord în cadrul summitului' UE-Japonia care va avea loc joi la Bruxelles, a precizat comisarul european după o întrevedere cu ministrul japonez de externe, Fumio Kishida.
La summitul de joi vor participa preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, precum şi premierul japonez Shinzo Abe.
'Putem să confirmăm că am ajuns la un acord cadru', a declarat, la rândul său, Fumio Kishida jurnaliştilor niponi la Bruxelles, potrivit canalului de televiziune japonez NHK.
Malmstrom a postat pe Twitter o fotografie în care apare alături de ministrul Kishida, fiecare ţinând o păpuşă tradiţională niponă ce simbolizează bun venit.
Europenii şi japonezii au lucrat din greu pentru a ajunge la un acord politic înainte de summitul G20 care va avea loc vineri şi sâmbătă la Hamburg, în Germania.
Anunţarea unei astfel de înțelegeri chiar înaintea summitului le permite părţilor semnatare să transmită lumii 'un semnal puternic' în favoarea liberului-schimb, în special preşedintelui american Donald Trump, a cărui politică protecţionistă a provocat preocupări în rândul ţărilor partenere.
Negociat din martie 2013 într-un climat de cvasi-indiferenţă, acest tratat este prezentat de Bruxelles ca fiind la fel de ambiţios ca Acordul de liber-schimb dintre UE şi Canada (CETA).
AGERPRES
• Regina Elisabeta a uimit o lume întreagă! NIMENI nu a observat gestul. Ce a făcut în timpul funeraliilor prințului Philip
• Klaus Iohannis a dat marea lovitură în politică! Anunțul momentului despre președintele României
• Lovitură totală pentru toți cei care s-au vaccinat! Informația care dă absolut totul peste cap. Exemplul acestei țări este clar
• BOALA secolului care te „arde” pe interior. Cei care ajung în acest punct abandonează lupta
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum