Acestor români le-au fost șterse datoriile la ANAF. Află care e motivul și dacă te numeri printre ei

Acestor români le-au fost șterse datoriile la ANAF. Află care e motivul și dacă te numeri printre ei
Publicat de Robert Agarici la 30 ianuarie 2019, 19:45

Vești bune pentru acești români. Agenția Națională de Administrare Fiscală le-a șters datoriile la începutul acestui an.

Peste 1.400 de brăileni cu datorii la ANAF mai mici de 40 lei au scăpat de achitarea respectivelor restanţe. Datoriile acestora au fost anulate automat la începutul anului, pentru că suma cheltuielilor de executare silită ar fi fost mai mare decât cea care trebuie recuperată de Fisc.  

Potrivit datelor prezentate de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Brăila, la începutul anului au fost anulate creanţele fiscale pentru un număr de 1.167 persoane fizice şi 299 persoane juridice, în sumă totală de 22.234 lei.

Cea mai mare parte din sumele şterse a fost în contul persoanelor fizice, respectiv 18.460 lei, în timp ce la persoane juridice sumele scoase din evidenţă au fost de 3.774 lei.

Informații articol
Etichete: , , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.