Abia acum s-a aflat! Cum va fi vremea în duminica alegerilor: Pronostic pentru politicieni

Abia acum s-a aflat! Cum va fi vremea în duminica alegerilor: Pronostic pentru politicieni
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 25 mai 2019, 11:45

Abia acum s-a aflat. Specialiștii au spus totul. Au anunțat cum va fi vremea în duminica alegerilor europarlamentare și a referendumului pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis. Se pare că va fi o vreme bună care îi va scoate pe oameni din case.

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilã. Cerul va fi variabil şi mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice la deal, la munte, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, local în Banat, Muntenia, Dobrogea şi izolat în Oltenia. Punctiform cantitãţile de apã vor depãşi 20…25 l/mp şi va cãdea grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri în regiunile extracarpatice, la munte, dar de scurtã duratã şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 26 de grade, iar cele minime între 8 şi 17 grade.

În Bucureşti, sâmbătă, vremea se va încãlzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza şi seara când vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã va fi de 24…25 de grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 12 grade.

Duminică, în ţară, vremea se va încãlzi faţã de intervalul anterior în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil şi mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi înnorãri trecãtoare, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, local la deal şi la munte şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 29 de grade, iar cele minime în general între 7 şi 17 grade.

La Bucureşti, duminică, vremea va fi predominant frumoasã şi va continua sã se încãlzeascã uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimã va fi de 13…15 grade.

Luni, vremea va fi în general instabilã în vestul, nord-vestul şi centrul ţãrii, dar şi în zonele de deal şi de munte unde vor fi înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice. Izolat vor fi cãderi de grindinã. În restul teritoriului vremea va fi în general frumoasã, cu un cer variabil, iar fenomene specifice instabilitãţii atmosferice se vor semnala pe spaţii mici. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în est, sud-est, precum şi în timpul ploilor. Temperatura aerului va avea valori peste cele normale pentru aceastã perioadã îndeosebi în regiunile extracarpatice, cu maxime între 21 şi 31 de grade şi minime între 9 şi 17 grade.

Luni, la Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasã şi caldã. Cerul va fi variabil cu unele înnorãri spre sfârşitul intervalului, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 28…29 de grade, iar cea minimã de 13…15 grade, uşor mai scãzutã în zona preorãşeneascã.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.