A murit generalul (r) SRI Dumitru Dumbravă. Era sub control judiciar într-un dosar în care era implicat și Florian Coldea
SURSA FOTO: captură de ecran YouTube
Generalul (r) SRI Dumitru Dumbravă, fost secretar general al Serviciului Român de Informații, a murit vineri, 26 septembrie 2025, la 53 de ani. Cariera sa a fost marcată de controverse, inclusiv declarația din 2015 privind „câmpul tactic” al justiției și acuzațiile de trafic de influență din 2024. De asemenea, teza sa de doctorat a fost anulată pentru plagiat, iar mai recent, a revenit în atenția publică din cauza dosarului în care a fost implicat și Florian Coldea.
Generalul (r) SRI Dumitru Dumbravă a murit la 53 de ani. Cariera, controversele și anchetele care l-au adus în atenția publicului
Generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, fost ofițer de top al Serviciului Român de Informații (SRI), a murit vineri, 26 septembrie 2025, la vârsta de 53 de ani, potrivit unui anunț difuzat de Realitatea Plus.
Născut în 1972, Dumbravă a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1996 și a intrat pentru scurt timp în magistratură, dar și-a orientat rapid cariera către serviciile de informații.
În cadrul SRI a urcat treptat în ierarhie, conducând Direcția Juridică și fiind avansat în 2014 la gradul de general de brigadă. După retragerea generalului Florian Coldea, a devenit secretar general al instituției, poziție pe care a deținut-o până la trecerea în rezervă, în 2018.
Dumbravă a devenit cunoscut publicului larg în 2015, după ce a declarat într-un interviu că justiția reprezintă pentru SRI un „câmp tactic”. Afirmația a fost interpretată ca o recunoaștere a influenței serviciilor în dosarele instrumentate de procurori și judecători și a generat critici puternice din partea magistraților și a organizațiilor civice, care au acuzat o ingerință directă în actul de justiție.
Teza de doctorat declarată plagiat și un dosar de trafic de influență alături de Florian Coldea
Și cariera sa academică a fost subiect de scandal. Teza de doctorat susținută la Academia Națională de Informații a fost analizată de CNATDCU și declarată plagiată, iar Tribunalul București a dispus în 2021 anularea diplomei.
După ieșirea din activitate, Dumbravă a revenit în atenția opiniei publice în 2024, când a fost pus sub acuzare de DNA, alături de Florian Coldea, într-un dosar de trafic de influență.
Procurorii au susținut că ar fi solicitat sume considerabile de bani de la omul de afaceri Cătălin Hideg, promițând să intervină pe lângă magistrați pentru soluționarea favorabilă a unor dosare. Fostul general a fost plasat ulterior sub control judiciar pe cauțiune.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




