A închide Capitala ar fi un lucru bun! Emilian Imbri pune pe jar milioane de români: Virusul e inteligent

A închide Capitala ar fi un lucru bun! Emilian Imbri pune pe jar milioane de români: Virusul e inteligent
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 22 martie 2021, 12:01

Medicul Emilian Imbri susține închierea Capitalei și a altor orașe. Expertul spune ca aceasta ar fi o decizie bună, având în vedere că Bucureștiul se află deja în scenariul roșu. Autoritățile au decis să prelungească duminică restricțiile aflate deja în vigoare la nivelul Capitalei.

Medicul Emilian Imbri susține închierea Capitalei și a altor orașe. Expertul spune ca aceasta ar fi o decizie bună, având în vedere că Bucureștiul se află deja în scenariul roșu. Medicul este de părere că în România s-au format două tabere, una compusă din „cei care încearcă să mai apere ce putem să apărăm ca să nu murim foarte mulți”, respectiv o alta „alcătuită din virus și aliații lui”.

Emilian Imbri susține închierea Capitalei

„Sigur că a închide Capitala ar fi un lucru bun. Nu numai Capitala, ci și alte orașe, dar știți cum ar fi un lucru bun? Dacă termenul de carantină ar fi înțeles de către cei care vor încerca să îl aplice. Nu va încerca nimeni să aplice. Termenul respectiv este un termen cu o definiție foarte strictă.

Am spus de foarte multe ori că sunt lucruri pe care trebuie să le înțelegem și să le credem. Eu nu am studii științifice, așa cum nici ceilalți, care combat, nu au studii științifice la bază, care să poată să susțină un lucru simplu. Eu vă spun așa, ca un om bătrân, acest virus este un virus inteligent, este un virus care ne pândește, ne studiază și ne atacă atunci când vrea el, nu când vrem noi”, a susținut Emilian Imbri, la B1TV.

Virusul și-a găsit aliați în „români de-ai noștri”

Totodată, expertul în Sănătate a mai precizat că virusul și-a găsit aliați în „români de-ai noștri”.

„În momentul de față, România are mai multe tabere – două sunt, de fapt. O tabără care încearcă să mai apere ce mai putem să apărăm ca să nu murim foarte mulți, și o tabără care este alcătuită din virus și aliații lui. Asta este cel mai cumplit lucru care se întâmplă într-o țară, ca virusul să își găsească aliați. Aliații virusului sunt români de-ai noștri, care vociferează, ies în stradă, îndeamnă, incită, fără să realizeze că de fapt, dacă tu ca persoană nu vrei să porți mască, fă-o.

Așa cum cineva spunea în seara asta pe un post de televiziune, eu merg acolo și îmi asum răspunderea și plătesc și amendă, dar eu fac ce vreau. Fă treaba asta! Nu incita, nu chema mai multă lume lângă tine, pentru că atunci când ești pe o anumită poziție și când dorești să te afirmi înseamnă că ai ceva în spate. Persoana care cheamă, incită, mulțumește și public într-o televiziune pentru că nu este singură și că este susținută, înseamnă că în spate ai televiziuni care te susținut și oameni care răspund la chemarea ta”, a adăugat  medicul Emilian Imbri.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.