A fost produs ultimul Hummer

A fost produs ultimul Hummer
Publicat de CAPITAL la 26 mai 2010, 09:17

Hummer a ajuns la capăt de drum. Ultima unitate a ieşit de pe poarta fabricii de la Shreveport în cursul zilei de luni, 24 mai. Este vorba despre un Hummer H3, care a fost cumpărat de o firmă americană.
Muncitorii de la uzina care producea cunoscutul model american vor rămâne aici până la demontarea completă a liniei de asamblare.
În urmă cu ceva timp, compania americană General Motors a anunţat că va închide divizia Hummer, după ce negocierile cu Sichuan Tengzhong Heav

Hummer a ajuns la capăt de drum. Ultima unitate a ieşit de pe poarta fabricii de la Shreveport în cursul zilei de luni, 24 mai. Este vorba despre un Hummer H3, care a fost cumpărat de o firmă americană.

Muncitorii de la uzina care producea cunoscutul model american vor rămâne aici până la demontarea completă a liniei de asamblare.

În urmă cu ceva timp, compania americană General Motors a anunţat că va închide divizia Hummer, după ce negocierile cu Sichuan Tengzhong Heavy Industrial Machinery Co. au eşuat.

Vânzările Hummer au început în anul 1992, când H1, un SUV de 3.400 de kilograme,  se vindea cu 140.000 de dolari, după ce a fost promovat cu succes de Arnold Schwarzenegger.

Modelul H2 a început să fie comercializat în 2002, iar H3 în 2005.

„Închiderea Hummer este spre binele GM, al Chinei şi al întregii planete”, spune Daniel Becker, responsabil al campaniilor în favoarea mediului din cadrul Center for Auto Safety. 

Maximul de vânzări atins de Hummer a fost în 2006, când s-au vândut 71.524 de unităţi. Anul trecut, Hummer nu a reuşit să vândă decât 9.046 de unităţi.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.