A fost găsit criminalul din Capitală. Cine este bărbatul care și-a ucis soția în a doua zi de Paște
Tragedie cumplită în București chiar în cea de a doua zi de Paște. Un bărbat și-a ucis soția și a dispărut. Crima a fost anunțată de un alt bărbat, căruia făptașul i-ar fi povestit tot ce s-a întâmplat. Oamenii legii s-au mobilizat imediat, iar la câteva ore distanță, criminalul a fost prins.
Potrivit ultimei informări transmise de Poliția Capitalei, criminalul care și-a ucis soția este un bărbat în vârstă de 37 de ani. Surse judiciare au precizat pentru Gândul că acesta și-ar fi lovit partenera de viață cu un ciocan în cap, iar în momentul în care a observat că aceasta a rămas fără suflare, i-a tăiat și gâtul.
Imediat după ce a săvârșit fapta de cruzime, bărbatul a plecat în oraș însă nu înainte de a suna un vecin și a-i povestii tot ceea ce s-a întâmplat.
La doar câteva ore după telefonul dat de vecinul criminalului, oamenii legii din cadrul secției 19 de Poliție l-au prins pe făptaș. În ceea ce privește cadavrul femeii, acesta urmează să fie ridicat și transportat la INML pentru a se putea efectua necropsia.
De menționat este faptul că, soția și criminalul aveau împreună doi copii, atât o fată cât și un băiat, urmând să se stabilează în curând și ce se va întâmpla cu aceștia.
Tragedie fără precedent în București
Amintim faptul că, după ce a comis crima, ucigașul i-a povestit vecinului său tot ceea ce s-a întâmplat, iar bărbatul nu a stat pe gânduri și a sunat imediat la 112 povestind toate cele întâmpalte, inclusiv faptul că bărbatul care și-a ucis soția a plecat imediat de la fața locului.
Oamenii legii au ajuns imediat la scena de groază, unde au constat decesul femeii.
„Astăzi, în jurul orei 13.40, prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că un vecin i-a anunțat că și-a lovit soția și că această a decedat. Ulterior bărbatul a plecat într-o direcție necunoscută. La fața locului s-au deplasat polițiști și echipaje de prim ajutor, fiind confirmat decesul femeii, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
În ceea ce privește cercetările, acestea sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
În același timp, polițiștii fac acum cercetarea locului faptei, iar la Secția 19 urmează să fie audiat autorul crimei.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





