Investiţia realizată de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR) va fi de circa 148 de milioane de dolari.

„Startul construcției noii centrale reconfirmă angajamentele KMG International de a fi, în continuare, un investitor strategic în România, de a susține sectorul energetic și economia națională, dar și un furnizor important de produse petroliere în regiune.

Noua centrală va contribui la dezvoltarea activităților de rafinare prin îmbunătățirea costurilor de procesare, prin reducerea impactului și a amprentei de dioxid de carbon a platformei industriale și prin crearea premiselor necesare pentru noi investiții”, a declarat Beimbet Shayakhmetov, Directorul General al KMG International, prezent la ceremonia ce a avut loc joi, 27 mai.

Centrala va asigura necesarul de energie al rafinăriei Petromidia, dar şi agentul termic pentru oraşul Năvodari

Noua unitate de producere combinată de energie electrică și termică va funcționa cu gaze naturale drept combustibil principal, mix-ul de resurse necesare fiind asigurat în proporție de 25% din procesele tehnologice ale rafinăriei și 75% din rețeaua națională.

Configuraţia tehnică a viitoarei centrale include două turbine Siemens SGT-750 de înaltă eficiență și performanță și două cazane recuperatoare de căldură, astfel că se vor genera aproximativ 80 MW energie electrică.

Aproximativ 60-70 MW vor fi utilizaţi pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică a platformei Petromidia, centrala urmând să producă şi abur tehnologic de până la 180 tone/oră, precum şi necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al orașului Năvodari (până la 20 MWt/oră).

Viitoarea centrală de cogenerare de la Petromidia va permite o reducere semnificativă a prețului energiei electrice livrate către platforma Petromidia – prin eliminarea unei părți din tarifele de reglementare (ex. tarifele de transport și distribuție) și a prețului energiei termice livrate către orașul Năvodari.

De asemenea, va susține obiectivele Grupului KMG International de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, generate de activitățile de producție, iar astfel va permite o reducere anuală de circa 290kt CO2 pentru producția de energie electrică și o economisire a resurselor energetice folosite de aproximativ 1,2 MWh.

Virgil Popescu: Se susține reducerea importurilor; gazul extras din Marea Neagră va putea fi folosit şi transformat în produse finite, cu valoare ridicată şi exportabile

„Este un pas important în consolidarea și dezvoltarea sectorului energetic din România, începem construcția unei noi capacități de producție la cele mai înalte standarde tehnologice, de eficiență energetică și de protecție a mediului.

Aceasta susține reducerea importurilor și creșterea exporturilor de energie în regiune, dar ajută și la consolidarea producţiei şi distribuţiei de energie electrică în regiunea Dobrogea. În același timp, va putea folosi și transforma gazul natural extras din Marea Neagră în produse finite, cu valoare ridicată și exportabile (surplus energie, producție carburanți și alte produse petroliere)”, a precizat Virgil Popescu, ministrul român al Energiei.

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român a fost înfiinţat în octombrie 2018 şi este deţinut de către KMG International şi statul român, prin intermediul SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie).

Cei doi acţionari, KMG International şi statul român, prin Ministerul Energiei, se regăsesc și în cadrul companiilor Uzina Termoelectrica Midia și Rompetrol Rafinare – operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și a unicului producător de polimeri din România.

Contractorul general al proiectul este Çalik Enerji, companie turcească specializată în proiecte energetice

Compania care a câştigat licitația pentru construcția centralei de cogenerare este Çalik Enerji din Turcia. Procesul de evaluare şi selecţie a vizat capabilitatea firmelor interesate (proiecte similare realizate în ultimii 10 ani – minimum 3 proiecte, existența unor proiecte în derulare, o situație financiară solidă, scrisori de recomandare, personal calificat, etc.), precum și criteriile și propunerile tehnice, respectiv ofertele financiare ale acestora.

Investiția este una de tip brownfield și va integra inclusiv active ale Uzina Termoelectrica Midia, dar și personalul acesteia, pentru operarea echipamentelor existente și a noii centrale.

De la începutul acestui an, s-au realizat mai multe etape premergătoare începerii propriu-zise a proiectului – pregătirea terenului, studiu geotehnic, obținerea/actualizarea unor permise/autorizații specifice pentru demolarea unor clădiri vechi, organizarea de șantier și de mediu.

Proiectul va implica și realizarea unor lucrări adiționale pentru asigurarea materiei prime, precum construcția unei noi conducte de aproximativ 4 km, o instalație pentru comprimare, filtrare, încălzire și mixare, dar și 2 unități de măsură gaze (SRM).

Conform estimărilor, peste 20% din bugetul alocat proiectului va fi alocat companiilor din România, pentru diverse produse/echipamente și servicii/lucrări.