'Modul în care au fost analizate vinurile din Vrancea arată faptul că nu se doreşte intrarea pe piaţă a unei cantităţi de 75 de milioane de litri de vin de calitate, care se află în antrepozitele producătorilor. Situaţia este foarte gravă pentru că toate aceste 26 de crame au produs vinuri din plantaţii de viţă de vie nobile, înfiinţate prin programul de reconversie, fiind nevoite să respecte tehnologia impusă de Ministerul Agriculturii pentru a produce vinuri IG şi DOC. Este cel puţin curios faptul că, după ce toţi producătorii s-au conformat cerinţelor, niciunul dintre ei nu a trecut de analiza acestei comisii a ONIV', spun reprezentanţii Federaţiei Viticultorii, într-un comunicat remis luni AGERPRES. 

Vinurile din 26 de crame au intrat în analiza unei comisii a Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV) şi toate au fost apreciate ca nefăcând parte din categoria vinurilor cu indicaţie geografică (IG) şi denumire de origine controlată (DOC). 

Conform viticultorilor din Vrancea, până în acest an nu au fost probleme cu clasarea vinurilor, deoarece acestea au fost analizate de degustători care cunosc regiunea. Acum, însă, judeţul Vrancea nu a fost reprezentat de niciun degustător autorizat. Mai mult, Federaţia Viticultorii a contestat rezultatele concursului şi nu i s-a permis să aibă niciun reprezentat la a doua examinare a vinurilor, care a avut acelaşi rezultat ''curios". 

Analizarea vinurilor s-a efectuat după o procedură neconformă, spun reprezentanţii viticultorilor vrânceni, deoarece producătorilor de vin nu li s-a spus care sunt problemele constatate. De asemenea, nu au fost luate contra-probe pentru vinurile clasate, pentru a nu exista nicio posibilitate de a demonstra semnele de întrebare ale acestei clasări. 

'Federaţia Viticultorii a solicitat constituirea unei comisii în care să fie reprezentată, dar această solicitare a noastră a fost refuzată. Noi contestăm modul în care s-a făcut clasarea vinurilor, deoarece a fost făcută de persoane care nu au lucrat niciodată într-o cramă, care nu au experienţă în vinurile din Vrancea. După ce prima comisie a considerat că vinurile nu sunt de calitate, toate vinurile au fost degustate de specialistul Federaţiei Viticultorii şi s-a constatat că sunt corespunzătoare din punct de vedere organoleptic şi fizico-chimic', a afirmat preşedintele Federaţiei Viticultorii, Toader Manole. 

Federaţia Viticultorii face un apel către Ministerul Agriculturii şi ONIV să găsească o rezolvare la această situaţie care pune în pericol producătorii de vin din cel mai mare bazin viticol al ţării. Situaţia este gravă pentru aceştia deoarece un litru de vin IG şi DOC are un preţ de plecare la cramă de aproximativ 2,5 lei, în timp ce vinul de masă are un preţ de 0,9 lei. 

Federaţia Viticultorii îşi rezervă dreptul de a apela la instanţele de judecată în cazul în care nu se va găsi o rezolvare, afirmă aceasta.

Sursa> Agerpres