Cei mai puțin optimiști par a fi polonezii, 84% dintre cei chestionați în cadrul ultimului Eurobarometru din 2011, fiind de părere că ”ce e mai rău abia începe”. În ceea ce privește situația economică a țării, 99% dintre greci o consideră deplorabilă, în timp ce 85% dintre suedezi sunt de părere că starea economiei este foarte bună. Aproape la fel de pesimiști ca și grecii, 89% dintre români au răspuns că situația economică a țării este ”foarte proastă”.
Pe de altă parte, europenii continuă să considere Uniunea Europeană ca fiind cel mai eficace actor în ceea ce privește combaterea efectelor crizei economice, situându-se în fața guvernelor naționale, conform ultimului Eurobarometru. UE se menține pe primul loc (23%, +1), fiind urmată de guvernele naționale (20%, procent neschimbat). G20 (16%, + 2) se situează pe locul al treilea, în fața Fondului Monetar Internațional (14%, -1).
Astfel, dacă peste trei sferturi din cetățenii suedezi, luxemburghezi și germani afirmă că situația economică este bună, mai puțin de 5% din cetățenii greci, irlandezi și spanioli împărtășesc această opinie. În general, în ultimele 6 luni, s-a înregistrat o ușoară scădere a procentului persoanelor care afirmă că situația actuală a economiei naționale este bună, acest procent fiind de 28% (- 2), și o ușoară creștere a procentului celor care consideră că este proastă, acest procent fiind de 71% (+ 3).
Numai 23% din europeni au sentimentul că impactul crizei asupra locurilor de muncă a atins punctul culminant, 68% considerând contrariul. În ansamblu, europenii continuă să aibă încredere în Uniunea Europeană (34%) în mai mare măsură decât în guvernele lor naționale (24%). Cu toate acestea, ambele rezultate au înregistrat o scădere semnificativă (– 7, respectiv – 8 puncte) în comparație cu sondajul din primăvara anului 2011.