AFM precizează că repartizarea tichetelor valorice se va realiza în funcție de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene, conform statisticilor realizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Permiselor. De asemenea, distribuirea acestora se face în mod egal între punctele de lucru aparţinând colectorilor validaţi din judeţul respectiv.

Termenul în care proprietarul unui autovehicul obţine certificatele de distrugere, de radiere şi tichetul va fi de maxim 10 zile. Cei care doresc să-şi achiziţioneze un autovehicul nou şi deţin un tichet valoric, îl pot depune la producătorul/dealer-ul auto acceptat în program, până la data de 20 decembrie 2013. Nota de înscriere pentru achiziţionarea unui autovehicul nou de la un producător/dealer validat este valabilă până la data de 23 decembrie 2013.

De asemenea, Administraţia Fondului pentru Mediu a finalizat analiza dosarelor depuse de către persoanele juridice şi instituţiile publice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2013.
În sesiunea desfăşurată în perioada 10 iunie – 31 octombrie 2013, au fost depuse 1.451 cereri de finanţare, dintre care 643 au fost acceptate pentru 1.670 autovehicule, cu o sumă aprobată de 10.864.500 lei.  În acest an, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei. Cumularea eco-tichetului cu tichetul Rabla este posibilă în cazul achiziţionării unui autovehicul electric.