‘Serviciile specifice necesare sunt: mobilizarea, forajul, finalizarea (sau abandonarea) şi îndeplinirea tuturor operaţiunilor şi serviciilor auxiliare referitoare la o sondă verticală, stabilă, iar, la solicitarea HOCOR (Hunt Oil Company of Romania – n.r.), încă o sondă opţională’, se arată în anunţ.

Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 28 noiembrie 2013.

Potrivit calendarului prevăzut în anunţ, forajul la prima sondă este programat să înceapă la 1 mai 2014, în judeţul Ialomiţa.

În 2010, Petrom şi Hunt Oil Company România, subsidiara locală a companiei americane Hunt Oil, au semnat un parteneriat care vizează explorarea în comun a blocurilor onshore Adjud şi Urziceni Est, situate în partea de est a României.

‘Acest parteneriat reprezintă un pas important în activitatea noastră, fiind primul joint-venture pentru explorare onshore. Prin unificarea resurselor noastre financiare şi umane, prin utilizarea expertizei internaţionale şi a celor mai moderne tehnologii, creăm o bază puternică pentru evaluarea potenţialului de hidrocarburi din cele două blocuri. Împreună cu Hunt Oil Company România, vom investi circa 25 de milioane de euro în următorii ani, în cadrul acestui proiect’, a declarat responsabilul pentru activitatea de Explorare şi Producţie din cadrul Petrom, Johann Pleininger, la acea dată.

În comunicatul remis de Petrom în septembrie 2010 se mai preciza că cele două companii vor derula un amplu program de achiziţie seismică şi analiză a datelor obţinute în 2010 şi 2011, iar noile date seismice vor fi evaluate în comun pentru a determina oportunităţile de foraj de explorare pentru ţiţei şi gaze.

Cu sediul în Texas, Statele Unite, Hunt Oil este una dintre cele mai mari companii petroliere independente din lume. Înfiinţată în 1934, activităţile principale ale companiei se axează pe explorare şi producţie de ţiţei şi gaze naturale în SUA şi pe plan internaţional.

Zonele principale de activitate includ SUA şi activităţi offshore la mare adâncime în Golful Mexic, Canada, Yemen şi Peru.

În plus, Hunt Oil Company şi subsidiarele sale explorează activ într-o serie de alte ţări din Europa, America de Sud, vestul Africii, Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat.
Sursa: Agerpres