Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat luni reînfiinţarea punctului farmaceutic din Palatul Parlamentului, care a fost închis în 2007.

Secretarul Camerei Niculae Mircovici a făcut acest anunţ, după ședinţa Biroului Permanent, motivând că "s-a aprobat redeschiderea farmaciei, în principal, pentru angajaţi, pentru ca să nu mai trebuiască să meargă în oraș să ridice medicamentele".

"Punctul farmaceutic pentru eliberarea medicamentelor prescrise în reţetele medicale compensate şi cu plata directă, propus spre reînfiinţare poate asigura următoarele: medicamentele de maximă urgenţă, medicamente reduse cu 10-20% faţă de preţul pieţei", se arată în memorandumul aprobat de Biroul Permanent. 

Potrivit documentului, baza de date a medicamentelor poate fi accesată în timp real de către farmacist, iar orice medicament, inclusiv cele pe bază de reţetă, poate fi adus în 2-4 ore. 

La punctul farmaceutic se vor elibera reţete compensate şi gratuite (veterani, ASRL şi diagnostic) recomandate de medicii de familie ce deservesc cabinetele medicale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care au contract cu Casa de Asigurări OPSNAJ. 

De asemenea, se pot elibera reţete de urgenţă şi cronice cu plata directă pentru medicamente ce nu se afla pe lista medicamentelor compensate şi se pot elibera cu plată directă şi medicamente de urgenţă pentru cazurile consultate de medicii aflaţi în incinta cabinetelor din Camera Deputaţilor şi Senat, în timpul acţiunilor Parlamentului desfăşurate pe perioade mai lungi, cu participarea unor invitaţi sau delegaţii străine.