Peskov nu a spus cine a propus această temă. Cei doi șefi de stat au vorbit față în față despre criza din Siria, în cadrul summitului G-20, Putin declarând, ulterior, că nu s-au făcut progrese în dosarul sirian.
Luni, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a adeclarat că Rusia face apel la Siria să-şi plaseze sub control internaţional arsenalul chimic pentru a evita lovituri din partea statelor occidentale şi aşteaptă un răspuns rapid de la Damasc."Facem apel la liderii sirieni nu numai ca aceştia să accepte să plaseze sub control internaţional stocul de arme chimice şi apoi să-l distrugă, ci şi să adere pe deplin la Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice", a spus el.
Altfel, Parlamentul European intenţionează să adopte în şedinţa sa plenară din această săptămână, de la Strasbourg, o rezoluţie privind presiunile Rusiei. Practic, la data de 11 septembrie 2013, Parlamentul European va discuta despre situaţia din Siria şi Egipt, urmând ca în data de 12 septembrie 2013 să adopte o rezoluţie privind presiunile făcute de Rusia asupra ţărilor Parteneriatului Estic, în contextul summitului de la Vilnius din această toamnă, potrivit RADOR.
În aceeaşi ordine de idei, vicepreşedintele Adunării Parlamentare EuroNest, Jacek Saryusz-Wolski, a declarat că UE are o responsabilitate de a-şi proteja partenerii din Est de acţiunile inacceptabile ale Rusiei, care vizează distanţarea ţărilor din Parteneriatului Estic de Uniunea Europeană.
Deputatul european a precizat că evenimentele recente, printre care se numără războiul comercial al Rusiei cu Ucraina şi numeroasele ameninţări adresate Republicii Moldova de către acest stat, au încercat să pună sub semnul întrebării existenţa Parteneriatului Estic.


Te-ar putea interesa și: