Oricine a încheiat până acum un contract de asigurare a locuinței a observat cu siguranţă lunga listă a excluderilor.
Aceste clauze contractuale, întocmite de asigurător, au menirea, în general, de a feri societatea de plata despăgubirii ca urmare  a unor evenimente care nu pot fi controlate sau, măcar, ameliorate. Multe excluderi sunt absolut normale, altele sunt  exagerate, ambigue sau înşelătoare şi, tocmai de aceea, ar trebui să fie bine analizate.
Mai există însă o a treia categorie de excluderi care ies deja din sfera legală şi care, în interpretarea avocaţilor cu care Capital a stat de vorbă, pot fi considerate clauze abuzive. Una dintre ele, pe care am regăsit-o, în forme diferite, la poliţele de locuinţă vândute de trei dintre cele mai mari companii de asigurări din România, contrazice chiar o prevedere expresă din Codul civil. Practic, această excludere refuză dreptul moştenitorilor asiguratului de a beneficia de contractul de asigurare

La Tribunal

Concret, la capitolul Excluderi regăsim şi „pretenţii de despăgubire formulate de  soţul/soţia/rudele Asiguratului“, în contradicţie faţă de Codul civil, care, la secţiunea Asigurarea de Persoane, spune explicit că „În cazul decesului asiguratului, dacă nu a fost desemnat un beneficiar, indemnizaţia de asigurare intră în masa succesorală, revenind moştenitorului asiguratului“. Contractele la care facem referire nu desemnează un „beneficiar“, ci se limitează la a defini sensul teoretic al termenului.
Având în vedere că asigurările de locuinţă acoperă şi riscurile catastrofice, cum ar fi cutremurul, posibilitatea ca asiguratul să moară în timpul producerii evenimentului este destul de mare.
Aplicând clauza, compania de asigurări nu va plăti familiei despăgubirea aferentă. În aceste condiţii, arată un avocat specializat în domeniul financiar-bancar, „clauza este total abuzivă pentru că, practic, îngrădeşte dreptul la moştenire“.
Specialistul a subliniat însă că, atât timp cât nu e contestată, clauza primează în faţa legii, adică familia asiguratului nu va primi despăgubirea decât în urma unui proces. Având la îndemână exemplul notoriu al proceselor dintre bănci şi clienţii lor, ne putem da seama că astfel de acţiuni durează până la doi-trei ani. Singura soluţie la îndemână rămâne aceea de a evita companiile care utilizează asemenea clauze sau de a le convinge să retragă din contract  excluderile respective.


Te-ar putea interesa și: