Telefonul mobil nu mai este de mult un simplu instrument cu ajutorul căruia efectuezi apeluri şi trimiţi mesaje. Fie că ai un telefon sau tabletă cu sistem de operare Android de la Google sau iOS de la Apple, în magazinele virtuale ale acestora poţi găsi numeroase aplicaţii de care te poţi folosi în concediu. Numărul aplicaţiilor disponibile în cele două magazine virtuale se apropie de două milioane.

Una dintre cele mai utile aplicaţii în vacanţă este Auto.ro. Aplicația oferă posesorilor de smartphone-uri posibilitatea să localizeze benzinării, vulcanizări, spălătorii, service-uri, parcări, stații ITP, asistență rutieră și tractări, taxi, pensiuni, ATM-uri, piese auto, iar mai nou şi plata rovinietei prin SMS. Aplicația este gratuită și are 65.000 descărcări în Apple Store și 105.000 descărcări în Google Play. Când călătoreşti cu maşina şi nu ştii exact drumul până la destinaţie e util să instalezi iGO navigator. Această aplicație oferă posibilitatea de a  vizualiza hărțile în mod 2D sau 3D, în momentul în care se utilizează navigația, și permite căutări de locuri care îţi pot fi utile în vacanță, precum benzinării sau restaurante. La fel de utile sunt şi aplicaţiile Google Maps şi CoPilot GPS. Dacă mergi cu trenul, ai nevoie de aplicaţia Feroviar (Android)/Mersul Trenurilor (AppStore). Aceste aplicaţii au toate datele actualizate despre mersul trenurilor, inclusiv preţurile biletelor. InfoAutogari este aplicaţia care oferă informaţii actualizate despre mersul autobuzelor, însă momentan acesta este accesibilă doar pe smartphone-urile cu Android.

Telefonul, ghid turistic

Pentru destinaţii externe, trebuie să ai în telefon aplicaţia Trip Advisor, care include nu doar informații despre restaurante și atracții turistice, ci și despre hoteluri și recenzii. Vremea este un factor important în vacanţă, şi chiar dacă nu poţi să o influenţezi, îţi poţi programa anumite activităţi în funcţie de prognoză. Poţi folosi mai multe aplicaţii, însă cele mai populare sunt Accuweather, Yahoo! Weather sau The Weather Channel. Odată ajuns la destinaţie, poţi folosi aplicaţia Sunrise Sunset, care îți spune la ce oră răsare şi apune soarele, iar dacă eşti pe litoral, UV detector verifică starea razelor UV în zona în care te afli. Aplicaţia te informează când trebuie să utilizezi protecţie împotriva razelor de soare puternice.

Poţi afla care sunt locurile & evenimentele pe care nu trebuie să le ratezi cu ajutorul aplicaţiei getlokal pentru iPhone şi Android. Aceasta funcţionează atât în România, cât şi în Bulgaria sau Macedonia. Deoarece în vacanţă există posibilitatea să manânci mai mult şi poate nu la fel de sănătos, e cazul să instalezi în telefon cel puţin una dintre aplicaţiile pentru dietă şi nutriţie: MyDiet Coach, Calorie Counter, Diet Assistant sau The Blood Type Diet.  Acestea urmăresc majoritatea substanţelor nutritive importante din organism, precum caloriile, grăsimile, proteinele, carbohidraţi, zahărul sau colesterolul. De asemenea, aplicaţiile calculează conţinutul nutritiv în funcţie de produsele înregistrate de tine.

Pentru momentele când vrei divertisment, poţi opta pentru unul dintre jocurile Candy Crash Saga, Temple Run 2 sau Angry Birds sau, dacă te afli într-o zonă cu acces gratuit la Wi-Fi, poţi descărca aplicaţia SeeNow sau WWTV pentru a urmări canale TV direct pe mobil sau tabletă.

Dacă eşti amator de pescuit, My Fishing Companion Pro și Fishing Friend sunt două dintre cele mai populare aplicații cu sfaturi privind locurile de pescuit, întrucât includ informații despre zonele respective, despre speciile de pești ce pot fi întâlnite acolo.

Majoritatea telefoanelor inteligente suportă toate aplicaţiile de mai sus, astfel încât nu ai nevoie de un telefon foarte performant pentru a le utiliza. Singurul aspect de care trebuie să ţii cont este acumulatorul smartphone-ului sau al tabletei. Pentru a fi sigur că nu rămâi fără energie în baterie când îţi e lumea mai dragă, poţi lua cu tine fie un acumulator extern, fie un încărcător solar.


Te-ar putea interesa și: