Noua poziţie a lui Petre Şandru (foto) survine în urma reorganizării, de la 1 august, a Central Southern Europe (CSE) Business Unit, prin trecerea de la cinci regiuni la patru, fiecare dintre acestea reflectând regiunile recent anunţate ale Coca-Cola Hellenic.

În noua sa funcție, Petre Șandru va fi responsabil de întreaga activitate a Coca-Cola din România și Moldova și îi va raporta direct lui Vikas Chawla, franchise operations director pentru regiunea Europa de Sud-Est, numit în această funcție începând cu 1 octombrie.

În aria de responsabilitate a lui Șandru vor fi gestionarea în parteneriat cu îmbuteliatorii a operaţiunilor comerciale și dezvoltarea strategiilor de optimizare a vânzărilor şi profitabilității, coordonarea procesului de planificare pe termen mediu și lung din fiecare ţară, precum și definirea și implementarea strategiilor de marketing și comunicare pentru cele două țări.

”Există două aspecte foarte importante în contextul economic actual din Europa Centrala și de Est,și implicit, și în Romania de care voi ține cont în noua poziție. Primul este relevanța produselor și a strategiei aplicate pentru consumatori, într-un efort de a ajunge cât mai aproape de necesitățile și valorile acestora. De asemenea, mă voi preocupa de creșterea nivelului de atașament al echipei față de valorile și mărcile companiei”, a declarat Petre Șandru după numirea în noua poziție.

Cu o experienţă de 8 ani în cadrul Coca-Cola, el a fost responsabil până în prezent de activităţile comerciale din patru ţări din regiune: România, Moldova, Bulgaria şi Albania. Înainte de a se alătura Coca-Cola, Șandru a lucrat timp de 8 ani pentru JT International/RJ Reynolds, unde a ocupat diferite poziţii ce includ vânzări, trade marketing, marketing, logistică şi achiziţii.

Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, cu un portofoliul de peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare. Compania este prezentă în peste 200 de ţări, consumul produselor Coca Cola depăşind 1,8 miliarde de porţii pe zi.

În România, sistemul este format din Coca-Cola România (filiala a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său Coca-Cola Hellenic (CCH) România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România).


Te-ar putea interesa și: