Astfel, potrivit actelor normative citate, au fost aprobată modificarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ‘Autostrada Bucureşti – Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă – Constanţa’, în sensul că valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, este de 1.763.194.000 lei.

Finanţarea obiectivului se realizează prin Contractul de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii nr. 23370, ratificat prin Legea nr. 151/2006, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului /SGG/ pentru Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine /DPIIS/.

De asemenea, Guvernul a adoptat Hotărârea pentru indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ‘Podul rutier peste Oituz la Poiana Sărată, pe DN11km90+450’, judeţul Bacău, în valoare totală de 5.953.000 lei (inclusiv TVA). Finanţarea se va realiza de la Fondul European de Dezvoltarea Regională (FEDR).

În plus, pentru reabilitarea DN 6, sectorul Drobeta-Turnu Severin – Lugoj km 332+150 – 494+500½, judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş, Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici. Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, este de 943.436.000 lei, iar finanţarea se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul SGG, pentru DPIIS, conform prevederilor bugetare anuale.

Nu în ultimul rând, a fost adoptată HG pentru modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 1638/2004 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii ‘Varianta ocolitoare a oraşului Bacău, pe DN 2 – etapa I½, ‘Varianta ocolitoare a oraşului Braşov, pe DN 1½, ‘Varianta ocolitoare a oraşului Mediaş, pe DN 14½, ‘Varianta ocolitoare a oraşului Reghin, pe DN 16 şi DN 15½ şi ‘Varianta ocolitoare a oraşului Târgu Mureş, pe DN 13 şi DN 15½, precum şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică ‘Varianta de ocolire Bacău½.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 1.160.937.000 lei (inclusiv TVA), iar finanţarea se va realiza prin FEDR şi din bugetul de stat prin SGG pentru DPIIS.
Sursa. Agerpres


Te-ar putea interesa și: