Potrivit Oficiului federal de statistică (Destatis), Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere peste aşteptări de 0,7% în perioada aprilie-iunie 2013, graţie în special creşterii consumului gospodăriilor şi a investiţiilor. De asemenea, contrar aşteptărilor, comerţul extern a contribuit şi el la creşterea economică, Destatis precizând că exporturile au crescut mai rapid decât importurile. Creşterea de 0,7% înregistrată în trimestrul al doilea, vinde după un prim trimestru în care economia germană a stagnat, iar în ultimul trimestru al anului trecut a înregistrat o contracţie de 0,5%.

În cazul economiei franceze, aceasta a ieşit din recesiune în al doilea trimestru al acestui an graţie unei o creşteri surprinzătoare a Produsului Intern Brut cu 0,5%, cel mai mare avans înregistrat după primul trimestru al anului 2011, a informat Institutul naţional de statistică din Franţa (Insee). Această relansare vine după două trimestre consecutive (la sfârşitul lui 2012 şi începutul lui 2013) de contracţie a PIB-ului ( minus 0,2% de fiecare dată).

Insee a precizat că această evoluţie pozitivă se datorează în special revenirii consumului gospodăriilor, care a crescut cu 0,4% în al doilea trimestru după o scădere de 0,1% în trimestrul precedent. De asemenea, investiţiile au scăzut mai puţin decât la începutul anului (minus 0,5% faţă de minus 1%). În total cererea internă a generat 0,3 puncte din creşterea economică de 0,5 puncte înregistrată în al doilea trimestru. Variaţia stocurilor întreprinderilor au contribuit şi ele la creşterea economică (0,2 puncte) a detaliat Insee.

La rândul său ministrul francez al Economiei, Pierre Moscovici, a salutat această relansare a creşterii economice. ‘Această cifră, superioară prognozelor, confirmă ieşirea din recesiune a economiei franceze, care era de aşteptat având în vedere ultimele date privind producţia industrială, consumul gospodăriilor şi comerţul extern’, a declarat Pierre Moscovici într-un comunicat.

Potrivit Insee, la mijlocul acestui an economia franceză înregistrează o creştere în ritm anual de 0,1%, ceea ce înseamnă că chiar dacă în trimestrul al treilea şi al patrulea se va înregistra o creştere economică zero, PIB-ul Franţei va creşte cu 0,1% pe ansamblul anului 2013.

Oficiul european de statistică (Eurostat) urmează să publice miercuri o estimare preliminară privind evoluţia PIB-ului în Uniunea Europeană şi zona euro în al doilea trimestru al acestui an.
Sursa: Agerpres