Într-un raport predat guvernului belgian, AFCN estimează că ”exploatarea unităţilor Doel 3 şi Tihange 2 poate fi reluată în deplină siguranţă”, deoarece ”toate problemele de securitate aflate la originea cerinţelor formulate au fost rezolvate în mod satisfăcător”. AFCN precizează că vor trebui totuşi efectuate inspecţii periodice în caz de repornire.

Doel 3 şi Tihange 2, cu o capacitate de 2.000 de megawaţi, sunt cele mai moderne din cele şapte reactoare exploatate de către Electrabel la singurele două situri nucleare din Belgia, la Doel, în apropiere de Anvers, şi la Tihange, aproape de Liege, ele reprezentând o treime din capacitatea nucleară belgiană.

”Unda verde” dată de AFCN ar putea antrena redemararea celor două reactoare în următoarele săptămâni, dar aleşi ecologişti au cerut o amânare din partea guvernului.

Cele două reactoare au fost oprite după descoperirea, în vara lui 2012, a mii de microfisuri în oţelul cuvelor sale, care a antrenat o examinare aprofundată a structurilor sale.

AFCN a concluzionat că s-ar putea ca defecţiunile să fie prezente încă de la construirea cuvelor în anii ’70 de societatea olandeză Rotterdamsche Droogdok Maatschappij (RDM), în prezent dispărută. Îngrijorările depăşiseră frontierele belgiene, deoarece societatea respectivă a furnizat în total circa douăzeci de cuve de acest tip în lume.

Într-un comunicat ulterior, Electrabel a anunţat că va redemara cele două reactoare după ”unda verde” dată de AFCN.

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: