Când Thomas Bordage a fost chemat la sediul central al companiei Apple din Paris a crezut că este vorba de o promovare, având în vedere că şi lua în serios munca şi rămânea chiar peste program, 20 de minte în plus.

Dar era exact invers: Apple l-a avertizat că dacă nu îşi schimbă obiceiul de a-şi prelungi ziua de lucru va suporta consecinţele şi chiar… concedierea. El a explicat că întâlnirea cu conducerea a fost oarecum „tensionată” având în vedere că pentru companie aceste 20 de minute în plus „nu se justifică”.

Povestea este mai lungă, de când sindicatul a făcut o plângere în justiţie împotriva Apple pentru abuz asupra angajaţilor care trebuiau să rămână la lucru şi după ora 9 seara, după terminarea programului. Iar Bordage este unul din membrii cei mai activi ai sindicatului.

Ştirea, dincolo de a fi anecdotică, arată că tradiţia prezenţei fizice care stă la baza relaţiilor muncii în Spania este un lucru neobişnuit în restul Europei, comentează ABC, referindu-se la situaţia din ţara iberică. Spania este una din ţările europene cu cele mai multe sărbători legale pentru care se acordă zile libere, dar şi unde se lucrează cele mai multe ore, potrivit unui raport al Comisiei Naţionale pentru Raţionalizarea Programului de Lucru.

Problema, potrivit preşedintelui comisiei menţionate, Ignacio Buqueras, o reprezintă concepţia care există în Spania privind munca şi anume de „a sta aşezat la birou şi a nu produce”. „Europenii şi-au făcut o anumită idee despre europenii din sud, mai concret despre spanioli, că muncesc puţin şi au multe zile libere legale. Dacă am fi mai productivi şi nu am pune bază doar pe prezenţa fizică, ne-am putea bucura mai mult de timpul liber, de familie şi de prieteni”, asigură Buqueras, citat de Agerpres.

Buqueras crede că productivitatea nu constă în orele care se stau la locul de muncă, ci în „eficienţa” depusă la locul de muncă. „Ceea ce trebuie optimizat este timpul în care se munceşte”, spune el. Oficialul spaniol s-a declarat contra practicii rămânerii peste program, având în vedere că „cu cât angajaţii stau mai mult la lucru, cu atât generează mai multe cheltuieli” pentru companie.

Reprezentantul Comisiei aminteşte că Spania se situează în frunte în privinţa orelor de lucru, dar la coadă în privinţa productivităţii. „Suntem de părere că această cultură a prezenţei fizice este de domeniul lumii a treia. Ceea ce trebuie făcut este să se utilizeze cât mai bine timpul de lucru”, insistă el.

Te-ar putea interesa și: