Astfel, potrivit informaţiilor centralizate la 9.45, pe DN1 s-a format o coloană de autovehicule la Comarnic, pe sensul către Braşov, pe o distanţă de doi kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloanele de maşini măsoară aproximativ trei kilometri la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul către Constanţa.

Peste 1.500 de poliţişti de la Rutieră şi 298 de aparate radar vor monitoriza zilnic traficul pe 394 de drumuri naţionale şi europene, în perioada mini-vacanţei dintre 1 şi 6 mai, a precizat IGPR.

Poliţiştii de la Rutieră au anticipat un trafic intens odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral.

Poliţiştii vor fi prezenţi pe drumurile naţionale ce leagă staţiunile turistice de marile oraşe, pe autostrăzile A1, A2 şi A3 (tronsonul Bucureşti – Ploieşti), sectoarele de drum dinspre punctele de trecere a frontierei, precum şi pe traseele de acces spre aceste zone pentru asigurarea fluenţei traficului, combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Totodată, conducătorii auto vor fi informaţi permanent cu privire la condiţiile de trafic rutier şi eventualele rute ocolitoare prin intermediul Centrului INFOTRAFIC din IGPR.

Pentru evitarea implicării în accidente rutiere grave, conducătorii auto sunt sfătuiţi să evite să se angajeze în depăşiri.

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: