Săptămâna aceasta, conducerea NBG va discuta modul de realizare a procesului de recapitalizare şi va convoca adunarea generală a acţionarilor care să aprobe aceste planuri. Conform schemei de recapitalizare stabilite cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI, cea mai mare parte a capitalului va fi furnizată de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HSFS), în schimbul emiterii de noi acţiuni şi a unor obligaţiuni convertibile contingente (CoCos). Pentru a nu ajunge sub controlul statului, băncile trebuie să se asigure că cel puţin 10% din oferta lor de acţiuni este achiziţionată de investitori privaţi.
Surse anonime au declarat că reprezentanţii Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei în conducerea NBG au cerut timp suplimentar pentru a examina situaţia băncii, în urma deciziei de suspendare a fuziunii cu Eurobank. Conform declaraţiilor oficialilor NBG, adunarea generală a acţionarilor convocată pentru a vota modul de realizare a procesului de recapitalizare este programată pentru 29 aprilie. Reprezentanţii Eurobank nu au dat încă publicităţii un comunicat privind modul de realizare a procesului de recapitalizare, potrivit Agerpres.

National Bank of Greece are nevoie de 9,8 miliarde de euro pentru recapitalizare, dar până la 1,8 miliarde de euro din această sumă trebuie acoperită prin obligaţiuni convertibile contingente, ceea ce înseamnă că banca trebuie să obţină de la investitorii privaţi 800 miliarde de euro pentru a evita naţionalizarea.

Sindicatul angajaţilor NBG şi-a exprimat sprjinul faţă de conducerea băncii şi l-a acuzat pe guvernatorul Băncii centrale a Greciei, Giorgos Provopoulos, că limitează participarea actualilor acţionari la procesul de recapitalizare.

Planul de recapitalizare are ca obiectiv restabilirea solvabilităţii principalelor grupuri bancare elene, National Bank of Greece, Alpha, Piraeus şi Eurobank.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank)