Compania autohtonă BHAir intenţionează să inaugureze o linie directă între Bulgaria şi Statele Unite. Potrivit conducerii companiei, perspectivele sunt foarte promiţătoare pentru că operatorii naţionali din România şi Grecia, TAROM şi Olympic Airlines, au renunţat la zborurile directe spre New York din cauza situaţiei dificile financiar în care se află.

Prin urmare, singura companie din regiune care operează zboruri directe până în SUA este Turkish Airlines. Foarte mulţi bulgari călătoresc zilnic spre SUA folosind aeroporturi europene precum Frankfurt, Munchen, Londra, Paris, Amsterdam sau Istanbul. Lor li se vor adăuga mulţi clienţi potenţiali din România, Macedonia şi Grecia care ar alege aeroportul din Sofia pentru zboruri spre New York.

În plus, compania BHAir intenţionează să inaugureze şi o linie directă Sofia – Beijing.

Sursa: Agerpres
Pentru cele două destinaţii, operatorul aerian va închiria aeronave A330 sau A340.

Zborurile directe între Sofia şi New York au fost oprite în anul 1999 când autorităţile federale americane le-au interzis avioanelor bulgăreşti să aterizeze pe aeroporturile din SUA, incluzând aviaţia civilă bulgară în categoria a doua potrivit criteriilor de securitate. În urma unor eforturi considerabile depuse de autorităţile de la Sofia, interdicţia a fost ridicată în anul 2008, când SUA au recunoscut că aeronavele bulgăreşti respectă criteriile respective, mai scrie Standart.