Din totalul sancţiunilor, cinci au fost aplicate conducătorilor auto pentru că au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă şi 22 pentru lipsa dispozitivelor omologate. De asemenea, a fost sancţionat contravenţional şi un administrator de drum responsabil cu activitatea de menţinere a viabilităţii drumurilor publice în sezonul rece.
Poliţiştii rutieri au acţionat şi vineri în filtre constituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă sau echipamente antiderapante omologate.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, poliţiştii rutieri acţionează începând cu 5 decembrie în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă sau dispozitive antiderapante omologate.

Până în prezent, poliţiştii au aplicat 7.839 sancţiuni contravenţionale, dintre care 379 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 261 pentru lipsa dispozitivelor omologate, precum şi 33 sancţiuni contravenţionale factorilor responsabili cu activitatea de menţinere a viabilităţii drumurilor publice în sezonul rece.

Poliţia Română le recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, potrivit Agerpres.

Poliţia Rutieră Română atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.