Până când? Grecia va avea nevoie de ajutor și după 2014

Până când? Grecia va avea nevoie de ajutor și după 2014
Publicat de CAPITAL la 18 noiembrie 2012, 18:03

Jörg Asmussen, unul dintre membrii comitetului executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat duminică pentru postul ZDF că Grecia ar putea avea nevoie de un nou program de ajutor – al treilea – după cel care expiră în 2014, în condiţiile în care săptămâna viitoare liderii din zona euro vor încerca să cadă de acord asupra finanţării Greciei în următorii ani, transmite Reuters.

‘Săptămâna următoare ar trebui să punem la punct finanţarea pentru anii 2013 şi 2014, însă trebuie să fim cinstiţi şi să spunem că nu ne aşteptăm cu adevărat ca Grecia să aibă acces la pieţele financiare în 2015 şi 2016, ceea ce înseamnă că ar putea fi nevoie de un nou program’, a declarat Asmussen pentru postul de televiziune ZDF.

Declaraţiile lui Asmussen vin la două zile după ce Jens Weidmann, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat că o nouă reducere a datoriilor Greciei este o chestiune deschisă, dar a subliniat că această opţiune ar trebui să fie considerată ca o recompensă dacă autorităţile de la Atena implementează reformele la care s-au angajat.

Grecia aşteaptă eliberarea unei noi tranşe de 31,5 miliarde de euro din pachetul de sprijin convenit cu UE şi FMI. Autorităţile de la Atena se aşteptau să primească această tranşă în data de 16 noiembrie, însă, potrivit deciziilor adoptate la ultima reuniune, a miniştrilor de finanţe din zona euro, acordarea noii tranşe a fost amânată, cu o săptămână, până pe data de 20 noiembrie.

Începând din 2010 Grecia a fost exclusă practic de pe pieţele internaţionale de capital ca urmare a dobânzilor deosebit de mari cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni greceşti.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.