”Compania Naţională 'Poşta Română' (CNPR) este compania în care statul, prin Ministerul Comunicaţiilor, deţine 75% dintre acţiuni, iar Fondul Proprietatea restul de 25%. Atunci când vorbim despre un proces de capitalizare, înseamnă că toţi acţionarii vin, conform acordului, cu banii aferenţi. Ministerul Comunicaţiilor a făcut toate demersurile în acest sens, iar ca dovadă este Hotărârea de Guvern prin care s-a rectificat bugetul pentru anul 2016, prin care suplimentarea de 172 de milioane de lei reprezintă aportul MCSI la această capitalizare. Acest aport nu poate fi făcut unitar doar de către Ministerul Comunicaţiilor, pentru că ar fi considerat ajutor de stat. Ori, ajutorul de stat intră pe o altă schemă (…)”, a spus Popescu.

Ministrul Comunicaţiilor a precizat, totodată, că deşi statul român a făcut toate demersurile necesare pentru capitalizarea Poştei Române, acţionarul minoritar, respectiv Fondul Proprietatea, a refuzat participarea la Adunarea generală a Acţionarilor (AGA) şi a cerut garanţii suplimentare pentru a se implica în acest proces.

”De aceea, făceam apel la maturitatea Fondului Proprietatea de a veni astfel în această capitalizare în interesul companiei, pentru că doi asociaţi care fac o capitalizare o fac în interesul companiei. Ministerul Comunicaţiilor a arătat clar şi ferm că doreşte această capitalizare a CNPR, motiv pentru care banii sunt deja în contul ministerului, însă din păcate Fondul Proprietatea a dorit o garantare suplimentară a acestui demers, dar care contravine Legii 31/1990 care spune că, în general, procesul de capitalizare vine prin dorinţa părţilor şi nu poate fi garantat suplimentar. Suntem într-o situaţie fără precedent, în care statul a făcut demersurile necesare şi este la zi, dar partenerul privat, din păcate, nu doreşte această capitalizare. Acesta este motivul pentru care la acea AGA, programată de vreo trei ori până acum, partenerul privat a refuzat să participe. Realist vorbind, capitalizarea CNPR nu se va mai putea face anul acesta”, a subliniat Delia Popescu.

La începutul lunii noiembrie, ministrul Comunicaţiilor afirma că Poşta Română trece printr-o perioadă dificilă şi, pentru remedierea situaţiei, se întreprind măsuri pentru capitalizarea şi listarea pe bursă a companiei.

Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, nefiind o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi Fondul Proprietatea (FP), cu 25%.

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. (Sursa: Agerpres)