”Oricâte interese economice am avea, respectul pentru păduri trebuie să rămână. Până la urmă, fondul forestier trebuie să folosească în continuare generaţiilor care vin. Conform datelor oficiale, în 2011, a fost exportat din România mobilier în valoare de 1,380 miliarde euro, mai mult cu 17,5% faţă de 2010, când se înregistra o valoare de 1,174 miliarde de euro. În ceea ce priveşte importul, vorbim despre 358 milioane de euro în 2011, în creştere cu 10% faţă de anul precedent”, a afirmat Ţucunel la conferința organizată în cadrul Salonului Internaţional de Mobilă, Echipamente şi Accesorii (SIM 2012),
Acesta a menţionat, totodată, că masa lemnoasă exploatată anul trecut a crescut cu 10% faţă de anul 2010, ajungând la 17,705 milioane mc.

”Masa lemnoasă care s-a exploatat în 2011 a crescut faţă de 2010, cu 10%, respectiv 17,705 milioane mc. Exportul a crescut mai mult la buşteni şi cherestea, până la valoarea de 1,450 miliarde euro, în 2011, în plus cu 18,4% faţă de 2010, când se consemnau 1,224 miliarde euro”, a explicat şeful ASFOR, potrivit Agerpres.

În plus, preţul de vânzare mediu al produselor din lemn s-a diminuat cu 5% în 2011, deşi, potrivit reprezentantului ASFOR, preţul utilităţilor s-a majorat, în timp ce tariful masei lemnoase a ajuns, în 2012, la 108 lei/mc faţă de 91 lei/mc, în 2011.

SIM 2012 va fi deschis în perioada 19-23 septembrie.