Plecați la mare săptămâna viitoare? Traficul pe A2 se închide

Plecați la mare săptămâna viitoare? Traficul pe A2 se închide
Publicat de CAPITAL la 13 iulie 2012, 13:28

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că în perioada 16.07.2012, ora 07:00 şi 19.07.2012 ora 11:00 se închide traficul pe A2, între localităţile Murfatlar (Ciocârlia) şi Constanţa (A4) între km 187+000-km 201+570.

Închiderea este necesară pentru desfiinţarea sensului giratoriu de acces pe A2 şi finalizarea lucrărilor (strat de uzură, parapete, marcaje, etc.) pe această zonă de aproximativ 400 m.

Ministerul Transporturilor propune șoferilor rute alternative pentru a ajunge pe litoral.  Pentru Agigea – Bucureşti traseul va fi: A4 (centura ocolitoare Constanţa) Agigea km 19+750 – Nod rutier DN 3 km 11+200) – DN 3 (Nod rutier km 253+900 – Murfatlar – DN 22C (Murfatlar- Cernavodă) – A2 (Cernavodă– Bucureşti). De asemenea, pentru Constanţa – Bucureşti (nu se intră pe Autostrada A4(centura ocolitoare Constanţa) şi A2) traseul va fi: DN 3 (Constanţa – Murfatlar) – DN 22C (Murfatlar – Cernavodă) – A2 (Cernavodă – Bucureşti).
Pentru ruta Bucureşti – Agigea traseul va fi: A2 (Bucureşti – Cernavodă) – DN 22C (Cernavoda – Murfatlar) – DN 3 (Murfatlar – Nod rutier DN 3 – A4) – A4 (centura ocolitoare Constanţa) ( Nod rutier DN 3 – A4 (Centura Constanţa) – Agigea).

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.