THE ECONOMIST: Salvarea Ciprului: cea de-a cincea lămâie amară

S.O.S. Încă un membru al zonei euro le cere vecinilor de continent colacul de salvare

În urmă cu peste 50 de ani, Lawrence Durrell a locuit o perioadă în Cipru, pe vremea când se afla încă sub ocupație britanică. Ulterior, asemuia acei ani cu niște „lămâi amare“. Cipru este un stat micuț, însă în istoria sa economică se regăsesc câteva adevăruri acide pe care liderii europeni nu le pot ignora. Guvernul de la Nicosia a încercat săptămâni la rând să facă rost de bani ca să-și recapitalizeze cea de-a doua bancă de pe piață, doborâtă de restructurarea datoriilor Greciei, din martie. Exclusă de pe piețele internaționale de capital, Cipru a căutat să obțină un nou împrumut de la guvernul rus, de la care obținuse anul trecut 2,5 miliarde de euro. Dar pe 25 iunie, aceeași zi în care Spania a cerut formal un credit de 100 de miliarde de euro pentru a-și salva sistemul bancar, Cipru a cedat și a apelat la fondurile de salvare ale zonei euro.
Făcând un scurt calcul, deci, cinci din cele 17 state membre au cerut deja ajutor.
Privind de la distanță, acest eve­niment aproape că nu merită men­ționat. Cipru este atât de mic, încât abia îl vezi pe hartă, are o popu­lație de doar 800.000 de oameni și un PIB de 18 miliarde de euro, sub o zecime din cel al altei economii mici, cea a Greciei. Chiar și dacă ar primi mai mult de jumătate din PIB – surse cipriote menționează că ar fi nevoie de zece miliarde de euro – impactul asupra Mecanismului European de Stabilitate, în care s-au strâns 500 de miliarde de euro, ar fi infim. Doar că eșecul acestui stat mărunt nu poate fi trecut cu vederea.
Cât de penibilă coincidență că tocmai acum Cipru a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene: este pentru prima dată de la începutul crizei când frâiele UE sunt ținute de un stat care apelează la ajutorul de urgență. Apoi, problemele țării nu fac decât să contrazică, la fel cum au făcut-o și tulburările Irlandei și Spaniei, teoria germană cum că izbucnirea și adâncirea crizei euro ar avea drept cauză unele metehne fiscale. În momentul de față, Cipru încalcă prevederile tratatului de la Maastricht – care impune un deficit bugetar de sub 3% din PIB și o datorie publică de sub 60%: anul trecut, Cipru a avut un deficit de 6,3% din PIB și o datorie de 72%. Doar că, atenție, atunci când a intrat în zona euro, în 2008, profilul financiar al țării era impecabil: cu o datorie de 59%, statul înregistra un surplus bugetar de 3,5% din PIB.  
Ca și în cazul Irlandei și al Spaniei, gradul de îndatorare al sectorului privat din Cipru (vorbim deci de gospodării și de companiile nonfinanciare) este șocant. Ca pondere din PIB, este al doilea cel mai mare atât din zona euro, cât și din întreaga Uniune. Corelat cu restul slăbiciunilor economiei și cu creșterea șomajului, acest factor pune sub semnul întrebării capacitatea populației de a-și mai achita datoriile. Înainte de recesiunea din 2009, economia țării crescuse constant timp de, atenție, 35 de ani. După o revenire modestă, PIB-ul cipriot va scădea din nou anul acesta, conform calculelor FMI, cu 1,2%. Când a intrat în zona euro, Cipru raporta un șomaj de sub 4%; acum, rata a ajuns la 10%. Și, cel mai probabil, măsurile de austeritate se vor dovedi un medicament prea puternic pentru o economie rămasă deja fără soluții pentru acoperirea datoriilor.
Pe măsură ce liderii europeni pun la punct planuri de realizare a unei uniuni bancare, devine evident cel de-al treilea motiv pentru care Cipru contează, și chiar foarte mult, întrucât arată costurile potențiale ale unei asemenea inițiative. Chiar dacă are o economie redusă, Cipru are bănci serioase, ale căror active totale depășesc 750% din PIB (dublu față de media zonei euro). Cât de dispuși vor fi cetățenii statelor nordice să contribuie la garantarea depozitelor acestor instituții financiare? Și cât de capabilă ar fi Banca Centrală Europeană să supravegheze îndeaproape sectorul bancar cipriot, dacă i s-ar da aceste prerogative? După cum se vede, în noul context, chiar și cele mai nesemnificative acțiuni de salvare pot lăsa un gust amar.

Înainte de recesiunea din 2009, economia țării crescuse neîntrerupt timp de
35 de ani. După o revenire modestă, PIB-ul cipriot va scădea din nou anul acesta, conform calculelor FMI, cu 1,2%.