Circa 68% dintre angajatori susțin că procesul de recrutare este influențat de instituția de învățământ absolvită. Printre aspectele care contează cel mai mult pentru angajatori în procesul de recrutare a candidaților se numără: nivelul educației (69%), calificarea candidatului (56%), experiența practică în țară (49%), referințele/recomandările (47%) și reputația instituțiilor de învățământ absolvite (45%). Cel mai puțin importante criterii sunt experiența dobândita în străinătate (42%), precum și studiile urmate în afara țării.

Angajatorii caută în special absolvenți ai facultăților cu profil tehnic (automatică și calculatoare, cibernetică, telecomunicații, inginerie, mecanică și electronică, facultățile de profil lingvistic și cele cu profil economic. Următoarele sunt facultățile de Medicină și Farmacie, Construcții, Instalații și Transporturi.

"În România, mulți tineri urmează specializari care nu sunt căutate de angajatori și prea puțini aleg un profil cu potențial, în care se recrutează puternic. În prezent, absolvenții de Politehnică își găsesc cel mai repede de muncă, chiar dacă nu au experiență", notează studiul.

Specializările cele mai afectate de deficitul de personal, spre care se pot indrepta viitorii studenți, sunt IT&C, Inginerie și Limbi străine. Absolvenții de limbi străine foarte căutate, din cauza numărului mic de vorbitori, au șanse mari de a obține un venit ridicat (olandeză, suedeză, finlandeză, ebraică, germană, poloneză, daneză). O altă categorie de personal unde deficitul înregistrat este ridicat este "sănatătea": chiar dacă universitățile atrag suficienți studenți pe aceste domenii, absolvenții pleacă din țară.

Sondajele au fost efectuate la nivel național pe pagina de candidați și de angajatori ai site-ului Best Jobs, pe un eșantion de 77 de companii și 1.944 de candidati.

Te-ar putea interesa și: