Atmosfera a fost de petrecere: boxele duduiau, Yannick Noah (tenismanul devenit ulterior cântăreț) se manifesta pe scenă, iar suporterii se așezaseră peste tot în lungul și-n latul pieței dominate de Colonne de Juillet. Pe fundal, un claxon permanent, venit de la miile de șoferi care sărbătoreau făcând turul centrului. „În sfârșit, schimbarea a venit“, a decretat pe un ton răgușit François Hollande, anunțând „finalul austerității“ și începutul unei noi ere, „a tinerilor și a justiției.“ Odată încheiată această seară de fericire și exuberanță, însă, a venit impactul cu realitatea.
Pace sau război diplomatic?
Pentru domnul Hollande, prioritatea numărul unu este impunerea temei creșterii în centrul dezbaterilor privind stabilitatea Zonei Euro. Victoria sa a dat naștere la o mulțime de speranțe, nu numai în Franța, ci de-a lungul întregii Zone Euro: a venit poate timpul ca strategia europeană anticriză, austeritatea fără limite, să fie temperată de politici de impulsionare a economiei. Iar francezii simt, în sfârșit, că lucrurile merg în direcția lor și, mai mult, că toată lumea, din Europa până în America, îi sprijină.
Domnul Hollande nu a făcut niciun secret din dorința de a „re­ne­go­cia“ tratatul fiscal promovat de Germania și a subliniat că, în cazul în care nu va ajunge la forma dorită, va bloca ratificarea documentului. După proclamarea victoriei, a anunțat că „imediat“ după ceremonia de preluare a mandatului va efectua o vizită la Berlin. Câteva zile mai târziu, se va deplasa în America, pentru a participa la summiturile NATO și G8, dar și pentru a fi primit la Casa Albă de către Barack Obama.
Este foarte posibil ca Franța și Germania să cadă de acord privind viitorul tratatului fiscal fără prea multe frământări. În final, echipa domnului Hollande a dat de înțeles că acesta ar fi de acord cu câteva „adăugiri“, nepretinzând neapărat rescrierea integrală a documentului. La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a menționat că dorește inserarea unor măsuri de creștere economică.
Cuvântul-cheie este, aici, „crește­rea“ și ce înțelege fiecare dintre cei doi lideri prin acest termen. Domnul Hollande mizează pe introducerea obligațiunilor de proiecte pentru finanțarea lucrărilor de infrastructură și pe intensificarea activității Băncii Europene de Investiții. Pe termen lung, și-ar dori ca Banca Centrală Europeană să înceapă să crediteze direct statele cu probleme. În schimb, doamna Merkel a explicat foarte clar, exact în prima zi de după victoria lui François Hollande, că vede lucrurile complet diferit. A declarat, între altele, că nu este încă pregătită pentru renegocierea tratatului și că „miezul problemei“ ar fi „dacă putem concepe programe de creștere care să împovăreze deficitele actuale, sau mai degrabă programe de creștere sustenabile, bazate cu adevărat pe competitivitatea statelor implicate.“ E posibil ca undeva în acest pasaj să fi făcut referire chiar la Franța, dar, evident, a fost prea diplomată ca să arate cu degetul.
Apoi, una dintre marile provocări pentru domnul Hollande va fi voința de a reduce deficitul țării sale până la 3% din PIB până la finalul anului viitor, așa cum a promis. Din păcate, majoritatea promisiunilor făcute în descursul campaniei – creșterea alo­cațiilor școlare, crearea de 60.000 de noi locuri de muncă în învățământ sau revenirea la pragul de pensionare de 60 de ani, față de 62 de ani, cât este acum – înseamnă costuri.
Asta, în condițiile în care cheltuielile publice au ajuns deja la 56% din PIB, iar taxele, deja mari, cu greu pot fi majorate din nou. Așa se face că FMI preconizează, pentru 2013, un nivel al deficitului de 3,9%. În concluzie, devine tot mai clar că domnul Hollande va avea un spațiu de manevră modest. Victoria în alegeri a fost momentul său de glorie: greul abia acum începe.