Publicația germană susţine, conform unor surse din interiorul companiei, că Deutsche Telekom a analizat şi în trecut posibilitatea vânzării celor două divizii şi ar urma să reanalizeze această opţiune şi anul viitor. Un purtător de cuvânt de la Deutsche Telekom a refuzat să comenteze informaţiile publicate în Financial Times Deutschland.
În ultima perioadă, Deutsche Telekom, acţionarul majoritar de la OTE, a început să analizeze diferite modalităţi pentru a putea păstra dividendele şi a reinvesti în acelaşi timp în Statele Unite, după ce tranzacţia de 39 de miliarde de dolari care viza vânzarea diviziei sale de telefonie mobilă T-Mobile USA către AT&T a eşuat anul trecut. Conducerea grupului de la Bonn a anunţat, în luna februarie, că va creşte investiţiile în reţeaua T-Mobile USA cu aproximativ 1,4 miliarde de dolari în următorii doi ani.
Conform aceleiași surse, mai mulți bancheri de investiţii au declarat încă de anul trecut că Deutsche Telekom ar putea fi forţat să-şi vândă participaţia sa la cea mai mare companie de telefonie mobilă din Marea Britanie, Everything Everywhere, un joint venture deţinut în proporţii egale de Deutsche Telekom şi France Telecom.