Legea privind interzicerea cumului pensie–salariu deschide un nou front politic. PSD respinge orice excepție în afara celor decise de CCR
SURSA FOTO: Facebook, Florin Manole
Coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă tensionată după ce PSD a anunțat că nu va susține nicio derogare de la proiectul de lege privind interzicerea cumului pensiei cu salariul, în afara celor stabilite prin decizia CCR nr. 1414/2009. Social-democrații insistă pe o reformă strictă și aplicabilă, în timp ce alte zone ale coaliției cer menținerea unor excepții suplimentare.
PSD menține poziția: fără abateri de la decizia CCR
Tensiunile din coaliție cresc după ce PSD a comunicat oficial că va susține o variantă strictă a legii privind cumulul pensie–salariu. Social-democrații resping ferm orice încercare de a introduce noi excepții în textul legislativ, pe motiv că acestea ar dilua efectele reformei.
Decizia politică adoptată de PSD face referire exclusiv la interpretarea Curții Constituționale: doar persoanele a căror durată a mandatului este stabilită în Constituție pot cumula pensia cu salariul. Restul excepțiilor cerute în diverse instituții ale statului nu vor fi susținute de partid.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat direcția în care vrea să meargă PSD.
„Vrem să facem un proiect aplicabil, nepopulist, care să aibă rezultate concrete”. Declarația confirmă intenția formațiunii de a menține linia dură în negocieri.
Cum ar urma să se schimbe regulile în sectorul public
Proiectul elaborat de Ministerul Muncii introduce un set de modificări ample pentru angajații bugetari care ajung la vârsta de pensionare.
Conform documentului, aceștia pot continua să lucreze, dar doar dacă angajatorul își dă acordul în fiecare an. Textul oficial precizează:
„Personalul plătit din fonduri publice (…) poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.
Această prevedere se aplică tuturor instituțiilor finanțate de la buget, regiilor autonome, companiilor naționale, societăților cu capital majoritar de stat, dar și autorităților de reglementare.
Una dintre cele mai sensibile prevederi ale proiectului vizează beneficiarii de pensii speciale sau militare. Pentru aceștia, continuarea activității nu va mai fi compatibilă cu încasarea întregii pensii.
Documentul stabilește:
„Persoanele (…) beneficiare de o pensie de serviciu, respectiv pensie stabilită în sistem militar, pot fi menținute în activitate (…) cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%”.
Practic, dacă aleg să rămână în sistem după pensionare, vor primi salariul integral, dar doar 15% din pensie. Măsura este motivată de necesitatea reducerii cumulului excesiv și de evitarea situațiilor în care veniturile cumulate depășesc sume foarte mari din bani publici.
Excepțiile care rămân în vigoare: mandatele prevăzute în Constituție
Deși PSD respinge orice extindere a excepțiilor, proiectul păstrează prevederile ce decurg din decizia CCR. Astfel, anumite categorii continuă să poată cumula pensia cu salariul pe perioada mandatului, dacă acesta este reglementat constituțional sau derivă din hotărâri ale Parlamentului ori ale Președintelui.
Textul documentului prevede:
„Prin excepție (…) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite (…) prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe perioada exercitării mandatului”.
În această categorie intră:
parlamentarii
judecătorii Curții Constituționale
membrii Curții de Conturi
conducerea și membrii consiliilor ASF, ANRE, AEP, ANCOM
Avocatul Poporului
Consiliul de Administrație al BNR
persoanele numite de Președinte în funcții din cadrul CSAT
structurile de informații: SRI, SIE
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





