Ariston Thermo România derulează în 2011, pentru al doilea an consecutiv, programul naţional de Buy Back la centrale, acesta urmând să aducă aproximativ 11% din vânzările companiei în 2011.

Dacă în 2010 Ariston Thermo România a oferit discounturi cuprinse între 100 şi 600 de lei în cazul achiziţiei de centrale prin programul Buy Back, pentru acest an reducerile vor ajunge până la 800 de lei.

Modelele care vor intra în acest an în programul de Buy Back sunt Bis, Clas, Genus şi Genus Premium cu puteri de până la 35 kW, produse care s-au regăsit şi în campania din 2010.

Ariston Thermo România estimează pentru anul în curs o creştere a vânzărilor de până la 22% faţă de anul anterior, când a realizat un volum de circa 50.000 de unităţi centrale termice.

În 2011, aproximativ 6.500 dintre centralele termice comercializate de Ariston Thermo România vor fi realizate în urma programului Buy Back, după ce în 2010 compania a vândut prin intermediul acestuia aproximativ 5.000 de centrale termice.

"Programul Buy Back a fost lansat pentru prima dată în 2009 într-o formă pilot, la nivelul a patru judeţe, însă în martie 2010 am decis să îl extindem la nivel naţional. Datorită succesului înregistrat anul trecut, am ales să reluăm această campanie şi în acest an în perioada 15 martie – 30 iunie", a spus Cătălin Drăguleanu, directorul de vânzări al Ariston Thermo România.

În ceea ce priveşte obiceiurile de achiziţie ale românilor care cumpără centrale termice pentru a le înlocui pe cele deja deţinute, studiile Ariston Thermo România arată că aceştia conştientizează durata lungă de utilizare a acestui tip de produs şi sunt mai interesaţi de aspectele tehnologice înglobate, eficienţa, durata de garanţie cât şi de serviciile de întreţinere. În caz contrar, la prima achiziţie, românii sunt mult mai sensibili la factorul preţ şi nu percep avantajele confortului şi al consumului oferit de modelele superioare. Totodată, în această situaţie, se observă că în procesul de selecţie românii acordă o importanţă redusă serviciilor post-vânzare şi perioadei de garanţie.

Conform Ariston Thermo România, cele mai mari vânzări de centrale termice destinate înlocuirii au fost realizate în 2010 în Vestul şi Nord Vestul ţării, dar şi în Transilvania.

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, lider internaţional în producţia şi furnizarea unei game complete de echipamente şi servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.
SURSA: Agerpres