În România, restul de 80% din suprafața agricolă este împărțită în circa 3,8 milioane de exploatații, arată datele Eurostat. Asta face ca suprafața medie a unei ferme să fie de numai trei hectare.

Este cea mai mică suprafață medie din Uniunea Europeană, cu excepția Maltei (un hectar). În rest, cifrele variază între patru hectare în Cipru, cinci hectare în Grecia și șase hectare în Bulgaria, Polonia și Slovenia și respectiv 52 de hectare în Franța, 54 de hectare în Marea Britanie, 57 de hectare în Luxemburg, 60 de hectare în Danemarca și 89 de hectare în Cehia.