ERATĂ: Vasilescu, BNR, la conferinţa Capital: Oferta bancară Casa Mea este o alternativă la programul guvernamental Prima Casă

ERATĂ: Vasilescu, BNR, la conferinţa Capital: Oferta bancară Casa Mea este o alternativă la programul guvernamental Prima Casă
Publicat de Ioana Erdei la 10 mai 2017, 13:22

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR a declarat, la conferinţa Capital, că oferta bancară „Casa Mea”, vândută de o instituţie de credit, este o alternativă avantajoasă la programul guvernamental Prima Casă.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a explicat, la conferinţa organizată de revista Capital, că oferta bancară „Casa Mea”, vândută de o instituţie de credit, este răspunsul băncilor la iniţiativa guvernului care a lansat, în perioada de criză, programul Prima Casă.  „Este o variantă avantajoasă de creditare. Avansul este de 15%, iar valoarea imobilului poate ajunge până la 100.000 de euro, mult peste pragul de 65.000 de euro impus de Prima Casă. Este un semnal pozitiv că băncile vin cu iniţiative şi oferte care să concureze programul guvernamental”, a explicat Adrian Vasilescu, la conferinţa Capital.

De asemenea, secretarul de stat în ministerul Finanţelor, Enache Jiru, a explicat că statul încurajează şi stimulează băncile să-şi crească expunerea la creditele imobiliare înafară de cele acordate prin programul Prima Casă.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.