În același timp, deși scopul declarat al acestui demers legislativ a fost de a stabiliza piața și de a-i asigura funcționarea optimă, o serie de prevederi ale legii sunt contrare acestui obiectiv, se arată într-un comunicat al Uniunii.

La nivel european, legile care reglementează domeniul asigurării RCA sunt elaborate la nivel de principii, iar aspectele tehnice sunt detaliate în legislația secundară, prin normele elaborate de autoritatea de reglementare, însă în acest moment avem de-a face cu un proiect de lege stufos, care tinde să suprareglementeze piața. Mai mult, sunt atinse aspecte care țin de modul de funcționare a altor industrii – industria service-urilor auto și industria de transporturi.

"În ceea ce privește esența legii, principala critică pe care UNSAR o aduce este limitarea cheltuielilor de administrare și de vânzare, inclusiv taxe ale companiilor de asigurare la 25%. Prin această formulare a articolului de lege, principiul plafonării este menținut, o situație nemaiîntâlnită la nivelul Uniunii Europene, unde cheltuielile de adminstrare cad în sarcina fiecărui asigurător, principiile concurenței ducând la ajustarea acestora în mod natural, așa cum a fost de fapt și cazul pieței din România în ultimii ani. Așa cum UNSAR a enunțat deja în nenumărate rânduri, orice plafonare, fie că vorbim de un nivel de 25%, fie că vorbim de un nivel de 90%, încalcă Directivele europene în domeniu, riscând în continuare infringementul pentru România. Mai mult decât atât, prevederea nu aduce beneficii reale pentru niciuna dintre părțile implicate, deoarece pune presiune asupra calității serviciilor oferite și este extrem de dependentă de alte costuri asupra cărora asigurătorii nu dețin niciun control", menționează comunicatul citat.

"În plus, în momentul în care a fost stabilit acest cuantum, nu a fost luat în calcul faptul că o parte importantă a acestui procent, aproximativ o treime, o reprezintă contributiile obligatorii, stabilite prin lege, pe care companiile de asigurare le plătesc către ASF, Fondul de Garantare a Asiguraților, Fondul de Rezoluție sau Biroul Asigurătorilor Auto din România, reprezentând în special contribuții pentru protecția păgubiților", se precizează în document.

O altă prevedere care va duce la o creștere necontrolată a nivelului daunelor plătite de societățile de asigurare, care se vor reflecta direct în prime, este, în opinia reprezentanților UNSAR, modul în care se va realiza despăgubirea pentru reparația autovehiculelor avariate. Deși în acest moment este cunoscut faptul că pe piață sunt service-uri auto care practică prețuri pentru manoperă și piese mult peste costul oferit de reprezentanțele oficiale ale mărcilor auto, legea, așa cum a fost votată de către Parlament, prevede că justificarea costurilor pentru reparația unui autovehicul poate fi făcută atât prin sisteme de evaluare specializate, cât și prin documente emise în baza legii. Pe de o parte, sistemele de specialitate menționate și-au dovedit deja utilitatea în practică și sunt utilizate deja atât de service-uri, cât și de asigurători în mod frecvent pentru polițele RCA și Casco. Pe de altă parte, o formulare ambiguă cum este “documente emise în baza legii” oferă o breşă prin care reparatori de rea credință  pot factura mult peste prețul pieței pentru reparația unei mașini, abunzând practic de faptul că dauna este acoperită de un asigurator, și fără ca legislația să îi impună cerințe stricte în ceea ce privește justificarea acestor facturi.

"Considerăm această prevedere paradoxală, ținând cont de faptul că legiuitorii au luat în calcul nevoia pieței de predictibilitate în ceea ce privește daunele, introducând în lege sistemul tabelar pentru reglementarea despăgubirilor pentru daune morale asociate vătămărilor corporale. Scopul introducerii în lege a acestui sistem cu puncte traumatologice realizat de specialiști în medicină legală, așa cum a fost adoptat de către Parlament, a fost în primul rând asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru persoanele prejudiciate, acesta având un efect direct în scăderea costurilor legate de instrumentarea daunelor și a costurilor de reasigurare, reducând presiunea exercitată în acest moment asupra primelor RCA", spun oficialii UNSAR.

"Nu în ultimul rând, este imperativ ca tarifele de referință prevăzute în acest act normativ să nu dea naștere, în cele din urmă, prin intermediul legislației secundare, unei noi forme de plafonare a tarifelor RCA care ar conduce la destabilizarea acestui segment pe termen lung și cu efecte imprevizibile", afirmă aceștia.

Având în vedere aspectele menționate, UNSAR consideră că, în forma adoptată, noua lege răspunde doar parțial obiectivelor asumate la începutul acestui demers legislativ, și anume acela de maturizare a pieței si conferirea de sustenabilitate. Astfel, o reevaluare a unora dintre prevederile cuprinse în lege se impune, cu siguranță, în perioada următoare. În acest sens, UNSAR își exprimă disponibilitatea pentru dialog și o colaborare constructivă, care să ajute la crearea unui cadru echitabil și sustenabil pentru toate părțile implicate.

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări.